Gorghiu: Niciun român nu va mai suporta costurile pentru aducerea în ţară a infractorilor fugari
„Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea care îi pune pe condamnaţii fugari să-şi plătească toate cheltuielile de readucere în ţară. Indiferent dacă e adus cu maşina, cu avionul, din Australia, din Bulgaria sau din orice alt colţ al lumii. Cei care vor să se sustragă de la executarea pedepsei să se gândească de două ori înainte sau chiar de nouă de acum”, a scris Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Ea a adăugat că statul român a cheltuit şi 60.000 de lei pentru aducerea unui singur fugar, scrie Agerpres.
„În anul 2023, statul român, prin Ministerul Afacerilor Interne, a cheltuit peste 10.000.000 lei. Mulţumesc tuturor colegilor din Ministerul Justiţiei care au lucrat la acest proiect legislativ. Aducerea în ţară a tuturor fugarilor rămâne prioritate în mandatul meu”, a transmis ministrul Justiţiei.
Pe 14 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege pentru completarea articolului 16 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, proiect conform căruia costurile aferente preluării fugarilor vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.
Iniţiativa vizează limitarea fenomenului „fugarilor” şi descurajarea acestei atitudini infracţionale. Astfel, costurile aferente preluării persoanelor care se sustrag de la urmărire penală sau judecată vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare. Totodată, în ceea ce priveşte costurile aferente preluării persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea pedepsei, autorităţile române dobândesc un drept de regres, la instanţa civilă competentă.
Cheltuielile care revin statului român în cazul în care persoana solicitată, persoana extrădată sau persoana extrădabilă, după caz, s-a sustras urmăririi penale sau judecăţii vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare, de către instanţa de executare, conform prevederilor Codului de procedură penală, potrivit expunerii de motive.
Pentru recuperarea cheltuielilor ocazionate de aducerea în ţară a persoanei solicitate, a persoanei extrădate sau extrădabile, după caz, care s-a sustras executării pedepsei, autorităţile române au drept de regres, la instanţa civilă competentă. Această cauză se judecă cu celeritate şi este scutită de taxă de timbru, mai prevede proiectul. Categoria acestor cheltuieli se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Afacerilor Interne.