Pierderea controlului asupra volanului şi neacordarea de prioritate, principalele cauze ale accidentelor auto soluţionate prin poliţe Casco

Cele mai multe dintre daunele auto din România, în cazul autovehiculelor asigurate prin poliţe de asigurare auto facultativă CASCO, sunt provocate de pierderea controlului asupra volanului cauzată de distragerea atenţiei, neacordarea de prioritate şi avarierea produsă de autori necunoscuţi, arată o analiză a datelor portofoliului subsidiarei grupului german Gothaer, transmisă luni de companie.
Economica.net - lun, 21 aug. 2017, 11:02
Pierderea controlului asupra volanului şi neacordarea de prioritate, principalele cauze ale accidentelor auto soluţionate prin poliţe Casco

Statisticile Gothaer pentru 2016 şi 2017 arată că iunie şi iulie sunt lunile în care au loc cele mai multe accidente pentru care se deschid dosare CASCO.

Acestea au loc în contextul în care, potrivit unui studiu efectuat de firma de cercetare MKOR Consulting, 50% dintre românii care declarau că urmează să meargă în concediul de vară intenţionau să folosească maşina drept mijloc de transport, comparativ cu 28% care optau pentru avion.

Compania atrage atenţia că dauna produsă autovehicului asigurat prin CASCO nu este despăgubită dacă şoferul a condus sub influenţa alcoolului sau a substanţelor cu efect halucinogen, accidentul are loc în afara drumurilor publice (pe un drum forestier, pe o plajă etc.) sau şoferul a pătruns voluntar într-o zonă inundată.

În plus, despăgubirea nu se acordă dacă autovehiculului i-au fost făcute reparaţii executate de persoane neautorizate, avariile au fost provocate de corpuri mobile din interiorul autovehicului, fără a avea loc o coliziune, dauna a fost produsă înaintea încheierii poliţei sau autovehiculul este condus de o persoană fără permis auto corespunzător respectivei categorii.

În primul trimestru al acestui an, Gothaer s-a aflat pe locul 10 în topul asigurătorilor, din punct de vedere al primelor brute subscrise pentru asigurările generale, cu o cotă de piaţă de 1,21%, potrivit datelor publicate recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Te-ar mai putea interesa și
Justin Timberlake și-a anunțat fanii că suferă de boala Lyme
Justin Timberlake și-a anunțat fanii că suferă de boala Lyme
Starul pop american Justin Timberlake și-a anunțat joi fanii că suferă de boala Lyme, o afecțiune despre care spune că nu-i oferă niciun moment de răgaz și care este cauza prestațiilor sale......
Volumul brut de masă lemnoasă recoltat oficial în România, în 2024, a fost de 18,64 milioane mc, în scădere față de 2023
Volumul brut de masă lemnoasă recoltat oficial în România, în 2024, a fost de 18,64 milioane mc, în scădere față de 2023
Volumul brut de masă lemnoasă recoltat în anul 2024 a fost de 18,64 milioane mc de lemn, cu 531.000 mc mai puțin decât ...
Premierul canadian Mark Carney, dezamăgit după ce Trump a majorat taxele vamale pentru mărfurile din Canada de la 25% la 35%
Premierul canadian Mark Carney, dezamăgit după ce Trump a majorat taxele vamale pentru mărfurile din Canada de la 25% ...
Premierul canadian Mark Carney s-a declarat dezamăgit după ce președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv ...
Premieră FIDELIS VII: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro, cu dobânzi de până la 6,5%. La lei, randamentele sunt între 7,2% și 7,9%
Premieră FIDELIS VII: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro, cu dobânzi de până la 6,5%. La lei, randamentele ...
A șaptea ediție a programului de titluri de stat FIDELIS va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 2 ani și ...