Grădina Zoologică din Băneasa a devenit prosumator

01 10. 2023
fotovoltaice zoo baneasa

Ascorp Rețele Electrice a montat un sistem fotovoltaic de 97 kWp pe acoperișul clădirilor administrative, care va avea, în următorii 20 de ani, o producție estimată la circa 2.400 MWh, și care, pe baza estimărilor companiei, va conduce la o reducere a costurilor cu energia electrică pentru grădina zoologică de circa 1,17 milioane de euro. De asemenea, va conduce și la o reducere a amprentei de carbon a beneficiarului de circa 48 de tone, în următorii 20 de ani.

Astfel, Zoo Băneasa își va amortiza investiția în acest sistem fotovoltaic în mai puțin de trei ani. Circa 94% din energia electrică produsă va fi destinată consumului propriu, iar restul de 6% va fi vândută în rețea.

Montajul centralei fotovoltaice s-a făcut în luna iulie, iar testele de verificare și punere în funcțiune au durat aproximativ o săptămână și s-au finalizat inclusiv cu modificarea statutului beneficiarului de la consumator la prosumator.

Ascorp Rețele Electrice a câștigat contractul în urma unei licitații.

“Venind în întâmpinarea dorinței beneficiarului de a reduce consumul propriu cu energie electrică produsă din surse de combustibili fosili, cu cel putin 10% – conform anunțului publicitar din octombrie 2022 –  Ascorp a analizat și a decis să participe la procedurile de achiziție publică, referitoare la proiectarea și construirea sistemului fotovoltaic dorit. În baza experienței de peste zece ani pe piața de energie electrică și regenerabilă, și totodată a respectării în totalitate a criteriilor de selecție, Ascorp a fost desemnat partener în implementarea acestui proiect”, arată compania, care va asigura și mentenanța sistemului fotovoltaic.

„Obiectivele urmărite au fost reducerea consumului de energie electrică, realizarea unor modele energetice de bună practică, care să poată servi la replicarea soluțiilor specific la nivelul altor clădiri publice din România și conștientizarea activă a publicului privind rezultatele producerii și utilizării de energie electrică din surse regenerabile, mai spune compania”, mai arată compania.

Ascorp Rețele Electrice este o companie specializată în lucrări electrice, înființată acum zece ani. Este deținută de mai mulți antreprenori români, și are sediul în Snagov, județul Ilfov. Compania, care are 40 de angajați, a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de aproape 7 milioane de lei și un profit net de circa 440.000 de lei.