Gral va deschide în această primăvara un spital privat

Economica.net
31 03. 2013
clinica_de_diag_gral_medical_cladire_12086200

Compania a decis transformarea, în etape, a unui centru de diagnostic în spital, deşi planurile iniţiale vizau o investiţie greenfield de 30 milioane euro, cu finanţare externă. Astfel, investiţia în clădirea în care este dezvoltat spitalul a debutat cu o clinică, care a fost completată ulterior cu un centru de imagistică, unul de dializă, unul de radioterapie şi chimioterapie şi, în acest an, cu secţia de chirurgie.

„Anul 2012 a fost anul în care am decis să lansăm investitia secţiei de chirurgie din fonduri proprii. Direcţia a fost dată de costurile de oportunitate, pornind de la ideea că infrastructura de ambulatoriu a spitalului se finalizase, iar singurul element care lipsea era secţia de chirurgie. Acesta este si motivul pentru care am investit peste un milion de euro în blocul operator, iar în semestrul al doilea vom opera primii pacienţi. În semestrul al doilea preconizăm lansarea oficială a spitalului, cu 55 de paturi”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de dezvoltare-promovare al companiei, Robert Chiţan, care a precizat că investiţia nu mai este de 30 milioane euro.

El a adăugat că numărul paturilor de spitalizare va ajunge ulterior la 100.

În 2013, Gral va mai investi aproape 1,5 milioane euro într-o a doua secţie de radioterapie în cadrul spitalului, dotată cu echipamente oncologice de ultimă generaţie.

Clădirea în care este dezvoltat spitalul este situată în zona pieţei Alba Iulia din Capitală, are o suprafaţă de circa 10.000 metri pătraţi şi se desfăşoară pe două etaje.

Directorul de dezvoltare-promovare al Gral a mai arătat că planurile viitoare ale companiei includ extinderea spitalului cu şapte etaje, care vor fi construite pornind de la unul dintre corpurile clădirii existente.

Tot în acest an, Gral va deschide un centru de analize medicale la Râmnicu Vâlcea.

„În scurt timp, vom deschide în Râmnicu Vâlcea, un centru nou axat pe analize medicale de laborator pentru toată regiunea. Vom putea oferi analize de anatomie patologică, în regim de urgenţă, cu obţinerea unui rezultat rapid de la trei până la cinci zile. Ne dorim să oferim aceleaşi servicii şi în alte zece oraşe importante”, a spus Chiţan.

Recent, compania a cumpărat policlinica Sanostar din Sibiu, cu care colabora de mai mulţi ani.

„Compania nu a făcut decât două achiziţii, de dimensiuni mici, în decursul celor şapte ani de activitate. În Sibiu activăm de la început şi am reuşit să dezvoltăm colaborări cu multe centre medicale, printre care şi această clinică, care îşi va păstra activitatea ca şi până acum”, a explicat Chiţan.

El a precizat că Gral Medical nu are ca obiectiv pentru perioada următoare alte achiziţii, ci dezvoltarea de proiecte noi.

Gral Medical operează o reţea formată din nouă clinici, din care cinci Oncofort, 11 laboratoare, două centre de Imagistică Medicală şi două centre de radiologie dentară, situate în Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Focşani, Sibiu şi Craiova.

În 2012, compania a oferit servicii de diagnostic şi tratament oncologic pentru 2.700 de pacienţi, în creştere cu 25% faţă de anul anterior.

Gral Medical face parte din grupul Gral, alături de Medical Center Gral.

În 2012, aceste două companii au înregistrat venituri de 75 milioane lei (circa 17 milioane de euro), în creştere cu 17% faţă de anul precedent.

„În 2013 am previzionat un buget de 88 milioane lei (circa 20 milioane de euro) pornind de la creşterea încasărilor de tip retail cu 60%, datorate maturizării centrelor existente, implementării de servicii noi de diagnostic şi tratament şi generării de venituri pe segmentul spitalizării de lungă durată”, a mai spus Chiţan.

Grupul Gral este deţinut de Robert şi Georgeta Şerban.