Gruia Stoica vrea să facă vagoane în Cuba

Economica.net
21 04. 2013
gruia_stoica_84573100_64948700

‘În principiu, împreună cu partenerii cubanezi am discutat despre construcţia, în parteneriat, a unei linii tehnologice de producţie în Cuba, unde Grampet Group va asigura tehnologia, know-how-ul, piese, ansamble şi subansamble fabricate în România şi, bineînţeles, resursa umană de specialitate. Aşa cum am discutat cu şeful delegaţiei, acest parteneriat româno-cubanez va fi capabil să exporte material rulant în toată America Latină. Un prim pas va fi făcut către Venezuela’, a afirmat vicepreşedintele Grampet Group, Graţian Călin.

Delegaţia Uniunii Căilor Ferate din Cuba, condusă de Joge Luis Rodriguez Salgado, director în cadrul Direcţiei de Negocieri, are în program, săptămâna viitoare, o serie de vizite cu caracter tehnic la capacităţile de producţie, reparaţie şi modernizare de material rulant ale Grampet: fabrica de reparaţii de locomotive Reloc Craiova, Electroputere VFU Craiova şi fabrica Remar Paşcani.

Oficialii Grampet apreciază că vizita delegaţiei cubaneze se va finaliza ‘printr-un acord mai amplu ale cărui aspecte comerciale vor fi definitivate la Havana’.

La primele discuţii ale specialiştilor din România şi Cuba au participat şi vicepreşedintele Grampet Group, Graţian Călin, precum şi ambasadorului Republicii Cuba în România, doamna Marta Caridad Fajardo Palet.

În noiembrie 2012, Grampet Group şi Uniunea Căilor Ferate din Cuba au semnat un acord de colaborare.

Grampet este controlat de omul de afaceri Gruia Stoica şi este cel mai mare jucător privat de pe piața transporturilor feroviare de marfă din România.