Pe lângă Grampet, autorităţile elene au primit scrisori de interes pentru cumpărarea TRAINOSE din partea companiei controlate de stat SNCF (Franţa), precum şi o ofertă comună exprimată de compania elenă de construcţii GEK Terna în cooperare cu operatorul de cale ferată RZD (Rusia), au declarat oficiali din cadrul agenţiei elene pentru privatizare, citaţi de cotidianul elen To Vima.
Ofertanţii sunt interesaţi de achiziţia integrală a TRAINOSE, a anunţat agenţia pentru privatizare printr-un comunicat luni, la încheierea termenului pentru transmiterea de scrisori de intenţie. Specialiştii agenţiei pentru privatizare vor evalua documentele depuse de companii şi vor recomanda conducerii care dintre candidaţi se califică pentru următoarea fază a licitaţiei.
Oficialii eleni speră ca statul să obţină în urma privatizării companiei 200 de milioane de euro, scrie Reuters.
Propunerea SNCF este bazată pe date solide şi pare să fi obţinut sprijinul unor alţi parteneri de afaceri, au declarat oficiali din cadrul agenţiei de privatizare pentru To Vima. Compania franceză va încerca să coopereze probabil cu Alstom la privatizarea ROSCO, companie de mentenanţă a materialului rulant.
Oferta RZD-GEK Terna vizează conectarea căilor ferate elene la o reţea care ar lega Asia şi Europa atât pe uscat, cât şi maritim. Marea Egee ar putea deveni astfel un important punct de tranzit comercial din şi către Europa. Compania rusă vrea, însă, ca portul Salonic să fie inclus în pachetul de privatizare. Acestă cerinţă prezintă o serie de probleme, scrie To Vima, întrucât acordul cu troica creditorilor internaţionali prevede privatizări separate, iar Bruxelles-ul este suspicios în privinţa investiţiilor strategice în infrastructură derulate de ţări din afara UE.
Grampet pe de altă parte, vrea să domine regiunea Balcanilor, scrie în continuare To Vima. Compania a fost desemnată în luna iulie câştigător al licitaţiei pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă HZ Cargo din Croaţia, a depus o ofertă pentru BDZ Bulgaria, operează pe piaţa din Ungaria şi se extinde rapid în Germania, Austria, Moldova şi Serbia.
Grup Ferovir Român, parte a Grampet, a fost declarat în luna iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni. Transferul de proprietate nu a fost operat încă.
Compania chineză COSCO nu a depus o ofertă, după ce mai multe cereri pentru prelungirea termenului limită au fost respinse. Există, însă, posibilitatea implicării COSCO în privatizarea TRAINOSE într-o fază ulterioară, în cooperare cu una dintre companiile care au trecut de prima etapă, notează publicaţia elenă.
Cea mai probabilă ţintă pentru COSCO în vederea formării unui eventual consorţiu este Grampet România, scrie cotidianul elen Kathimerini. COSCO este interesată de TRAINOSE în vederea unor legături strânse cu operaţiunile pe care le deţine în portul Pireu, notează Kathimerini.
TRAINOSE operează toate rutele de trafic de pasgeri şi marfă pe o reţea de 2.500 de kilometri de cale ferată, potrivit site-ului companiei. Reţeaua de cale ferată, inclusiv liniile şi alte componente ale infrastructurii, este deţinută de OSE (Organizaţia Căilor Ferate Elene), compania mamă a TRAINOSE, scrie Reuters.
De la declanaşarea crizei datoriilor în 2009, TRAINOSE a fost restructurată cu fonduri de 1,4 miliarde de euro de la stat, folosite pentru închiderea rutelor neprofitabile şi concedierea a aproape jumătate din angajaţi.
Agenţia pentru privatizare din Grecia a arătat că vânzarea TRAINOSE va ajuta la modernizarea reţelei de cale ferată, va îmbunătăţi legăturile pasagerilor şi bunurilor cu restul Europei şi va crea locuri de muncă.
Federaţia Panelenă a Muncitorilor din Căile Ferate a publicat un comunicat prin care a condamnat „cedarea pe gratis” de către guvern a companiei unor interese străine „la cererea cămătarilor din troică”. Agenţia pentru privatizare „dă gratis o prorpietate care aparţine tuturor grecilor” sub pretextul „unor pretinse deficite”, se arată în comunicat.
Sindicatul a anunţat că va participa la un protest de patru ore organizat joi de Confederaţia Generală a Muncitorilor din Grecia.