Granturi pentru producătorii agricoli afectați de războiul din Ucraina. Se pot accesa până la 280.000 de euro

Întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare, afectați de războiul de la granițe, ar putea accesa granturi de maximum 280.000 de euro pentru a-și acoperi dobânda la creditele non-revolving pentru finanțarea capitalului de lucru accesate pe o perioadă maxim de 60 de luni. Grantul va acoperi partea de ROBOR la 3 luni.
Alina Stanciu - vin, 12 ian. 2024, 14:19
Granturi pentru producătorii agricoli afectați de războiul din Ucraina. Se pot accesa până la 280.000 de euro

Ministerul Agriculturii ar putea suporta de la bugetul de stat, printr-o schemă de ajutor de stat sub formă de granturi, dobânda pe care fermierii ar putea-o plăti la creditele tio non-revolving pentru finanțarea capitalului de lucru, potrivit unui proiect de act normativ.

Programul, denumit Creditul Fermierului, va funcționa în felul următor:  instituțiile de credite înscrise în program vor putea acorda beneficiarilor, în conformitate cu normele proprii de
creditare în vigoare, credite non-revolving pentru finanțarea capitalului de lucru, pe o perioadă maxim de 60 de luni, fără posibilitate de prelungire. Pentru aceste credite nu se vor putea percepe comision de
rambursare anticipată, iar contractul de credit nu poate conține clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către instituția de credit.

Cât despre nivelul dobânzii, rata va fi formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an care va include totalul comisioanelor percepute de către instituția de credit în toate
etapele creditării, dar nu și taxele aferente operațiunilor conexe activității de creditare (taxe notariale, costurile legate de evaluare și înregistrarea garanțiilor și altele asemenea).

Ulterior, fermierii își vor recupera de la stat rata dobânzii suportată astfel:

  • partea reprezentând ROBOR la 3 luni va fi suportată de către bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturi și Dezvoltării Rurale, sub forma ajutorului de stat acordat în cadrul Schemei Creditul Fermierului;
  • marja de maximum 1,95% pe an va fi suportată de către beneficiarul creditului.

Ajutorul total nu poate depăși 280.000 de euro pe beneficiar și se acordă cel târziu la data de 30 iunie 2024.

Cine poate beneficia de subvenționarea dobânzii

Ajutorul de stat sub formă de grant se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele condiții:

  •  au contractat de la o instituție de credit înscrisă în program, după data autorizării Schemei, unul sau mai multe credite non-revolving pentru finanțarea capitalului de lucru;
  • nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
    c) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile;
  • împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenţei;
  • are activitate în domeniul agriculturii, potrivit certificatului constatator obținut de la RECOM;
  • activitatea este afectata direct sau indirect de criza provocată de agresiunea Rusiei împotriva
    Ucrainei;
  • nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanţe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit; nu figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi cu interdicţie de a emite cecuri şi cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării.

Programului Creditul Fermierului și a schemei de ajutor de stat asoaciată acestuia are drept scop sprijinirea entităților economice din domeniul agriculturii afectate de criza Ucraina și a fost elaborată în baza
Cadrului temporar de criză pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Schema se notifică Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Românii de la Erbașu construiesc Institutul Regional Oncologic din Timișoara. Cum va arăta noul spital
Românii de la Erbașu construiesc Institutul Regional Oncologic din Timișoara. Cum va arăta noul spital
Construim unul dintre cele mai importante centre medicale din vestul țării: 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐎𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜......
SUA avertizează Pirelli despre posibile restricţii de vânzări, din cauza temerilor privind investitorul chinez (Bloomberg)
SUA avertizează Pirelli despre posibile restricţii de vânzări, din cauza temerilor privind investitorul chinez (Bloomberg)
Statele Unite au avertizat Pirelli că vânzările de vehicule care au anvelope (Cyber Tyres) echipate cu o tehnologie capabilă ...
Președintele BCE își va încheia mandatul, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei
Președintele BCE își va încheia mandatul, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, este decisă să finalizeze mandatul de opt ani în fruntea instituţiei, ...
Rabla va porni pe 4 iunie pentru UAT și instituții publice și pe 19 iunie pentru persoane fizice
Rabla va porni pe 4 iunie pentru UAT și instituții publice și pe 19 iunie pentru persoane fizice
Sesiunea de înscriere în cadrul programului Rabla 2025 va debuta pe data de 4 iunie, pentru unitățile administrativ-teritoriale ...