Grapini vrea strategie pentru turismul de sănătate
„Am creat acel memorandum către Guvern prin care să lansăm la nivel naţional această strategie de turism şi această viziune de turism în sănătate. Pentru acest lucru vom avea nevoie de mici modificări legislative, dar putem şi în cadrul actualului cadru legislativ să ne desfăşurăm activitatea. Important este să fim pregătiţi ca cele 25 de obiective balneare, pot fi şi mai multe, să fie pregătite din punct de vedere al infrastructurii, dotării, dar şi din punct de vedere al personalului, să fie la nivel european. Omul compară şi poate să nu mai revină niciodată şi să ne facă o imagine proastă. Pentru această pregătire tehnică a staţiunilor balneare, la începutul lunii mai voi merge la Băile Herculane, iar peste o săptămână la Băile Felix, acele staţiuni balneare care se pot dezvolta foarte bine, pentru că au izvoarele şi apa nemaipomenite”, a declarat vineri, Maria Grapini, la Mangalia.
Ea a menţionat că pentru ca acestea să fie fructificate este nevoie ca mai multe lucruri să fie puse la punct, printre acestea aflându-se şi sbla pregătire a personalului.
„Trebuie să fructificăm această resursă, dar nu o putem fructifica doar pentru că o avem. Avem nişte lucruri rămase în urmă. Cu tot respectul pentru cei care nu intră la categoria de care spun, avem încă personal nepregătit la nivel înalt care să deservească aceste staţiuni aşa cum avem şi în industria hotelieră personal încă nepregătit. Au ocazia operatorii să-şi pregătească personalul pentru că pot prin fonduri europene, s-a deblocat POSDRU, şi pot fără cheltuială de la ei să-şi pregătească, dar să-şi pregătească cu adevărat personalul”, a explicat Maria Grapini.
Ea a precizat că nu este suficientă promovarea unui brand, ci este nevoie de promovarea fiecărui produs în parte pe care ţara noastră îl are de oferit, iar aceste produse încă nu sunt puse la punct.
„Nu este suficient să promovăm o siglă în promovarea unui brand sectorial, ci trebuie să avem produsele, iar noi nu avem încă produsele puse la punct. Și atunci dacă ne perfecţionăm produsul de tratament balnear, produsul de turism eco în Deltă, o să facem conferinţa Organizaţiei Mondiale a Turismului, în luna iulie, în România, pentru prima dată, şi o să-i ducem şi în Deltă, şi în Transilvania să vadă cetăţi, să vadă ce avem mai frumos. Dacă facem produsul circuitul peşterilor din România, drumul vinului, mâine o să fiu la Timişoara la cea de-a zecea ediţie,unde expun cei mai mari producători de vin, atunci putem să promovăm direct unul din produsele pe care le-am spus şi toate la un loc, nu numai o singură grafică”, a menţionat Grapini.
Maria Grapini a participat, vineri, la deschiderea Conferinţei Naţionale pentru Turismul în Sănătate, care se desfăşoară la sfârşitul acestei săptămâni la Mangalia.