Grecia: 130.000 de firme s-au închis în perioada 1997-2013

În cei şase ani de recesiune din Grecia s-au închis 130.000 de întreprinderi comerciale, în timp ce numărul firmelor nou înfiinţate s-a ridicat la 45.000, arată datele publicate de Confederaţia naţională elenă de comerţ (ESEE), transmite site-ul ekathimerini.com.
Economica.net - joi, 03 iul. 2014, 06:47
Grecia: 130.000 de firme s-au închis în perioada 1997-2013

De asemenea, se estimează că 575.000 de întreprinderi mici şi mijlocii şi-au încetat activitatea şi doar 265.000 de noi IMM-uri au început să opereze în Grecia.

Ca rezultat, 230.000 de angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă, numărul total al celor care lucrează în comerţ ajungând la cel mai redus nivel din 1999.

Aceste date au fost prezentate de Confederaţia naţională elenă de comerţ la întâlnirea cu noul ministrul elen al Dezvoltării, Nikos Dendias. Acesta a afirmat: ‘trebuie să încercăm orice variantă pentru salvarea companiilor care încă mai pot fi salvate. Astfel, putem preveni creşterea şomajului şi putem reduce numărul celor care nu au un loc de muncă, în beneficiul noii generaţii’.

Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody’s a îmbunătăţit perspectiva de creştere a economiei Greciei în acest an, de la zero la 0,4%, şi a apreciat că obţinerea unui excedent bugetar primar de 711 milioane de euro în perioada ianuarie-mai 2014, faţă de ţinta de 208 milioane de euro reprezintă un element pozitiv pentru ratingul ţării.

În raportul de politică monetară publicat în iunie de Banca Centrală a Greciei (BoG) se arată că economia ţării va reveni pe creştere în 2014, dar implementarea reformelor trebuie să continue pentru ca ţara să capitalizeze progresele înregistrate până acum.

PIB-ul Greciei va creşte anul acesta cu aproximativ 0,5%, după recesiunea severă din 1997-2013, a prognozat BoG. Estimarea este în linie cu cea a Guvernului de la Atena şi a reprezentanţilor UE, BCE şi FMI, care se aşteaptă la un avans de 0,6% în 2014. BoG consideră că expansiunea economiei ar putea fi chiar mai ridicată dacă încrederea în perspectivele ţării continuă.

În 10 aprilie, Grecia a revenit cu succes pe pieţele financiare internţionale, după o pauză de patru ani, strângând trei miliarde de euro de pe urma unei emisiuni de obligaţiuni cu maturitatea la cinci ani, cu un cupon de 4,75%. Această emisiune, prima de la debutul programului de asistenţă cu UE/FMI în anul 2010, a atras comenzi de peste 20 de miliarde de euro din partea a peste 550 de investitori.

În 2013, Grecia a înregistrat excedent bugetar primar, excluzând costurile cu serviciul datoriei, de 1,5 miliarde de euro sau 0,8% din PIB, primul din 2002, au anunţat Comisia Europeană şi Guvernul de la Atena.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea Tzipi Hotovely
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea ...
Regatul Unit a anunţat marţi că îşi suspendă negocierile pentru un acord de liber schimb cu Israelul şi o convoacă ...