Grecia a activat clauza prin care obligă creditorii privaţi să participe la schimbul de obligaţiuni
Decizia a fost luată vineri seara de guvernul elen, care a prezentat anterior această soluţie partenerilor din zona euro, pentru a obţine o participare maximă la cea mai amplă restructurare de datorii suverane efectuată vreodată la nivel mondial.
În timpul şedinţei, guvernul a aprobat şi prelungirea ofertei de schimb al obligaţiunilor până pe 23 martie, pentru deţinătorii de titluri care nu intră sub incidenţa legislaţiei elene.
Schimbul concret al obligaţiunilor va avea loc pe 12 martie în cazul titlurilor emise potrivit legislaţiei Greciei şi pe 12 aprilie pentru cele aflate sub alte jurisdicţii.
Prin acest program, datoriile Greciei către creditorii privaţi vor fi reduse cu 107 miliarde de euro, de la nivelul actual de 206 miliarde de euro.
În timpul şedinţei de guvern, premierul Lucas Papademos a calificat participarea mare a creditorilor privaţi, de 83,5%, un eveniment istoric, a afirmat sursa.
Datoria publică a Greciei trebuie să ajungă în 2020 la 120,5% din PIB, faţă de nivelul actual de 160% din PIB.