Grecia a depus o cerere oficială pentru un împrumut de la ESM. Planul este pentru trei ani

Grecia a depus o cerere oficială pentru un acord de împrumut cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM), a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro, transmite Reuters. 'The Wall Street Journal', care a consultat, de asemenea, cererea Greciei, susţine că autorităţile de la Atena au solicitat de la ESM un nou program pe trei ani, nu pe doi ani, cum s-a anunţat anterior.
Economica.net - mie, 08 iul. 2015, 10:06
Grecia a depus o cerere oficială pentru un împrumut de la ESM. Planul este pentru trei ani

Săptămâna trecută, Guvernul grec a anunţat că a trimis creditorilor o propunere pentru un nou acord de finanţare pe doi ani convenit cu Mecanismul European de Stabilitate.

‘ ESM a primit cererea Greciei’, a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro.

La rândul său, Michel Reijns, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a spus că grupul de lucru pentru Eurogrup va revizui miercuri cererea autorităţilor de la Atena, precizând însă că astăzi nu va avea loc o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro.

O sursă din zona euro care a consultat documentul a dezvăluit pentru Reuters că în cererea Greciei nu este precizat şi volumul finanţării pe care autorităţile elene doresc să-l obţină de la ESM. Sursa a precizat că este prematur de estimat care este suma pe care Atena va trebui să o împrumute de la partenerii din zona euro, în condiţiile în care aceasta depinde de evaluările cu privire la perspectivele economice şi finanţele publice ale Greciei ce vor fi efectuate de creditori.

‘The Wall Street Journal’, care a consultat, de asemenea, cererea Greciei, susţine că autorităţile de la Atena au solicitat de la ESM un nou program pe trei ani, nu pe doi ani, cum s-a anunţat anterior. Şi mai important pentru creditorii Greciei, în solicitarea către ESM, Guvernul de la Atena promite că în perioada următoare va începe să implementeze o parte din reformele solicitate de creditorii internaţionali, inclusiv în ceea ce priveşte taxele şi pensiile, fără a oferi însă alte detalii, susţine WSJ.

Dotat cu 700 de miliarde de euro, Mecanismul European de Stabilitate urmează să înlocuiască în timp Fondul european de stabilitate fianciară (EFSF), care în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane a emis obligaţiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...