Grecia a extins până pe 15 august obligativitatea existenţei unui test negativ COVID-19. Paralela 45 a majorat numărul de parteneriate cu clinici

Pentru că grecii au prelungit până pe 15 august măsura referitoare la prezentarea în vama a rezultatului negativ al unui test covid făcut anterior în țară, turoperatorul Paralela 45 a mărit numărul clinicilor cu care are un parteneriat. Inițial, pentru cei cu intrare pe terestru, era doar una.
Economica.net - mie, 05 aug. 2020, 14:04
Grecia a extins până pe 15 august obligativitatea existenţei unui test negativ COVID-19. Paralela 45 a majorat numărul de parteneriate cu clinici

Paralela 45 a venit în întâmpinarea turiștilor și a încercat să-i scutească de acest stres, fie că este vorba despre cei pe zboruri charter spre insulele grecești (Creta/Heraklion din București, Cluj-Napoca și Iași; Rhodos din București; Corfu de la București; Mykonos din București; Zakynthos, cu zbor din București și Cluj-Napoca), fie cu transport individual, spre nordul Greciei.

„Am încheiat parteneriate cu clinici care efectuează testări COVID-19, cu programare, pentru turiștii care merg în Grecia. Colaborăm cu succes în București cu Gral Medical și Medicare, în Cluj cu Promedical Center și în Iași cu Clinică Praxis. Testarea se face numai în laboratoare acreditate de Ministerul Sănătății, recunoscute de MAE și autoritățile din Grecia”, spune Alin Burcea proprietarul agenției Paraela 45.

 Reprezentanții companiei au anunțat și că rezultatele se primesc pe email în limba română sau engleză în 48 de ore din ziua recoltării.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu, președintele executiv al retailerului online eMAG, spune că produsele sunt listate pe platformă în funcție de probabilitatea cea mai mare să fie vândute....
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Preşedintele american Donald Trump a cerut Pentagonului să pregătească mai multe planuri pentru a-şi concretiza ideea ...
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a anunțat joi că este analizată o nouă variantă de traseu ...
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București (Video)
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat în data de 12.03.2025 o acțiune de control în ...