Grecia a înregistrat în 2016 un excedent bugetar primar de 3,9% din PIB
Autoritatea de statistică (Elstat) a anunţat vineri că, potrivit normelor ESA, Grecia a încheiat anul 2016 cu un excedent bugetar primar (care exclude serviciul datoriei) de 3,9% din PIB, după un deficit de 2,3% din PIB în 2015. În acordul de asistenţă convenit anul trecut cu creditorii europeni, Atena s-a angajat ca în 2016 să înregistreze un surplus primar de 0,5% din PIB. Elstat a precizat însă că rezultatul anunţat vineri nu este perfect comparabil cu cifra stabilită în acordul cu creditorii pentru că există unele diferenţe în ceea ce priveşte modul de calcul al anumitor venituri şi cheltuieli.
‘Ne-am îndeplinit obligaţiile în pofida unui enorm cost social şi economic’, a comentat premierul grec Alexis Tsipras, într-un articol publicat vineri în cotidianul The Wall Street Journal. Oficialul elen a reiterat un apel privind un acord între FMI şi UE cu privire la o reducere a datoriei externe a Greciei, care potrivit Elstat a urcat în 2016 până la 179% din PIB, de la 177,4% din PIB în 2015.
Până acum, FMI şi zona euro nu au ajuns încă la un punct comun de vedere cu privire la cât de mare ar trebui să fie excedentul bugetar înregistrat de Grecia în următorii ani şi nici cu privire la reducerea datoriei. În timp ce FMI pledează pentru ca Grecia să atingă un excedent bugetar primar de 1,5% în următorii ani, Germania insistă pe menţinerea unor excedente de 3,5% din PIB. Această dispută întârzie de mai multe luni vărsarea de către zona euro a unei noi tranşe din acordul de împrumut cu Grecia, în condiţiile în care autorităţile de la Atena au de rambursat datorii de peste şapte miliarde de euro în luna iulie.