Grecia a plătit astăzi o tranşă de 200 milioane de euro către FMI

După mai multe zile de suspans, Grecia a plătit miercuri o tranşă de 200 milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional, au anunţat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, însă, în lipsa unui acord cu creditorii internaţionali, există semne de întrebare cu privire la capacitatea autorităţilor de la Atena de a-şi rambursa datoriile începând cu luna viitoare, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 06 mai 2015, 08:07
Grecia a plătit astăzi o tranşă de 200 milioane de euro către FMI

Rambursarea a fost făcută la timp, spre uşurarea creditorilor europeni, după ce o serie de oficiali eleni au sugerat săptămâna trecută că Grecia riscă să intre în incapacitate de plată. În prezent, oficialii de la Atena se străduiesc să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali pentru prelungirea programului de asistenţă care le-ar permite să beneficieze de alte 7,2 miliarde de euro.

În 12 mai, Grecia va avea de rambursat alte 750 de milioane de euro către FMI. De asemenea, tot în această lună, trebuie să achite 320 milioane de euro sub formă de dobânzi şi să rostogolească certificate de Trezorerie în valoare de 2,8 miliarde de euro. Există temeri că Executivul de la Atena va rata aceste plăţi. Aceasta ar fi o situaţie fără precedent, care ar putea pune sub semnul întrebării apartenenţa Greciei la zona euro.

Marţi, ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat că nu se aşteaptă ca Atena şi creditorii internaţionali să ajungă la un acord final până la următoarea reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, programată pentru luni 11 mai.

‘În data de 11 mai vom avea cu siguranţă discuţii fructuoase care vor confirma progresele făcute şi va fi un nou pas în direcţia unui acord final’, a declarat Yanis Varoufakis, după întâlnirea cu comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici.

‘Am avut un schimb constructiv de păreri care să deschidă calea unei reuniuni reuşite a Eurogrupului, al cărei obiectiv este consolidarea progreselor făcute până acum’, a mai spus Varoufakis.

La rândul lor, mai mulţi responsabili europeni s-au declarat şi ei sceptici cu privire la şansele ca Grecia să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali până la data de 11 mai, acord care să permită deblocarea unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistenţă, banii de care Atena are mare nevoie.

‘Sunt, mai degrabă, sceptic că va fi posibil să se ajungă la un acord până luni. Dar nu exclud această posibilitate’, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble.

Până acum, progresele realizate în cursul negocierilor dintre Grecia şi creditorii internaţionali (Fondul Monetar Internaţional, zona euro şi BCE) au fost modeste, din cauză că autorităţile de la Atena refuză să adopte măsurile de reducere a pensiilor şi reformele de pe piaţa muncii cerute de creditori, care ar contraveni cu promisiunile făcute de acestea în perioada alegerilor.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...