Grecia: Alexis Tsipras, audiat miercuri în Parlamentul European

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras va fi audiat miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, la trei zile după referendumul din Grecia prin care a fost respins un plan de reforme propus de creditorii ţării, informează marţi o sursă guvernamentală greacă, relatează AFP.
Economica.net - mar, 07 iul. 2015, 15:18
Grecia: Alexis Tsipras, audiat miercuri în Parlamentul European

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a confirmat pe contul său de Twitter prezenţa lui Alexis Tsipras în cadrul unei sesiuni a parlamentului consacrate negocierilor în curs între Grecia şi creditorii săi. Mai mulţi parlamentari europeni şi-au exprimat dorinţa de a putea avea un dialog cu premierul grec asupra acestor chestiuni, cum s-a întâmplat marţi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dezbaterea va avea loc la ora locală 09.45 (07.45 GMT). Grupul ALDE din Parlamentul European a apreciat într-un comunicat dat publicităţii marţi că ‘a venit timpul ca Alexis Tsipras să-şi asume responsabilităţile şi să le explice cetăţenilor europeni ce intenţionează să facă pentru a menţine intactă zona euro’.

O intervenţie a premierului grec în PE urma să aibă loc la finele lui iunie, dar a fost anulată din cauza negocierilor atunci în curs la Bruxelles între Grecia şi creditorii săi.

După referendumul de duminică soldat cu victoria taberei opozanţilor ultimelor reforme propuse de UE şi FMI, responsabilii greci s-au întâlnit pentru prima dată marţi, la Bruxelles, cu partenerii lor europeni.

Miniştrii de finanţe din zona euro s-au reunit marţi după-amiază la Bruxelles, iar de la ora 16.30 GMT urmează să aibă loc summitul extraordinar al şefilor de stat şi de guvern din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Germania a cerut derogare pentru împrumuturi pentru a-și majora cheltuielile militare. Dar majoritatea europenilor se opun
Germania a cerut derogare pentru împrumuturi pentru a-și majora cheltuielile militare. Dar majoritatea europenilor se opun
Germania a cerut Comisiei Europene să îi acorde o derogare de la limitele Uniunii Europene privind împrumuturile, în ideea de a putea să își majoreze cheltuieile militare în următorii ani,......
Criza cocos – Preţurile au explodat din cauza scăderii producţiei
Criza cocos – Preţurile au explodat din cauza scăderii producţiei
Atunci când familia lui Mohamad Fahmi Faat din Kuala Lumpur a pregătit doar jumătate din cantitatea obişnuită de mâncare ...
Rușii nu renunță la nicio regiune anexată din Ucraina, în timpul războiului
Rușii nu renunță la nicio regiune anexată din Ucraina, în timpul războiului
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care se află într-o vizită în Brazilia, cu ocazia unei reuniuni în cadrul ...
Americanii de la Bechtel şi Westinghouse Electric vor construi prima centrală nucleară din Polonia
Americanii de la Bechtel şi Westinghouse Electric vor construi prima centrală nucleară din Polonia
Grupul de utilităţi controlat de statul polonez Polskie Elektrownie Jadrowe (PEJ) şi companiile americane Westinghouse ...