Grecia: Aproape 21.000 de imigranţi sosiţi săptămâna trecută – ONU

Circa 20.843 de imigranţi au sosit în Grecia săptămâna trecută pe mare, a anunţat, marţi, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, informează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 18 aug. 2015, 15:42
Grecia: Aproape 21.000 de imigranţi sosiţi săptămâna trecută - ONU

Acest număr reprezintă aproape 50% din totalul imigranţilor sosiţi pe mare în Grecia în 2014, total care se ridică la 43.500, a precizat Înaltul Comisariat, subliniind că ‘ritmul sosirilor nu face decât să crească în aceste ultime săptămâni’.

Numai în luna iulie au sosit 50.242 de imigranţi, mai mult decât în tot anul 2014.

În ceea ce priveşte cei sosiţi săptămâna trecută, marea majoritate provine din Siria (82%). Afganii reprezintă 14%, iar irakienii 3%.

‘Cea mai mare majoritate dintre cei sosiţi ar trebui să primească statutul de refugiat’, precizează Înaltul Comisariat.

‘De o lună de zile, Înaltul Comisariat a lansat avertismente cu privire la criza crescândă a refugiaţilor pe insulele greceşti’, adaugă agenţia Naţiunilor Unite, care cere o întărire ‘de urgenţă’ a structurilor de primire pe insule şi în restul teritoriului acestei ţări.

Agenţia le ‘recomandă autorităţilor greceşti să pună în funcţiune o structură unică, menită să coordoneze răspunsul de urgenţă’ la această criză şi să ‘pună în aplicare un mecanism de asistenţă umanitară adecvat’.

Ţările europene ar trebui să susţină Grecia în această sarcină, mai subliniază Înaltul Comisariat al ONU.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde de lei (276,36 de milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu......
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta nu va fi de acord cu nicio parte a misiunii Uniunii Europene de pregătire militară ce va avea loc în interiorul ...