Grecia ar putea avea nevoie de încă un ajutor financiar extern

Economica.net
30 03. 2012
atena_47756500

„Nu putem exclude o situaţie în care ar fi necesară o anumită formă de ajutor financiar, dar trebuie să lucrăm susţinut să o evităm. Grecia va face tot ce este posibil ca un al treilea pachet de ajustare bugetară să nu fie necesar. (Evitarea unei astfel de situaţii, n.r.) depinde de ritmul şi eficienţa implementării actualului program. Totuşi, Grecia ar putea rămâne fără acces pe piaţa financiară, chiar dacă toate măsurile sunt adoptate. Este dificil de anticipat care vor fi condiţiile şi aşteptările pieţei în 2015”, a spus Papademos.

Grecia a ratificat săptămâna trecută al doilea plan de ajutor financiar extern, în valoare de 130 de miliarde de euro, prin care este asigurată finanţarea ţării până în 2015.

Atena a impus în martie o restructurare a datoriilor investitorilor privaţi care deţineau obligaţiuni ale statului elen. Datoriile către sectorul privat au fost diminuate astfel cu 107 miliarde de euro, la 100 de miliarde de euro.

Următorul guvern elen, învestit după alegerile aşteptate la începutul lunii mai, va trebui să continue politica de consolidare fiscală şi să reducă cu 12 miliarde de euro cheltuielile în 2013 şi 2014, a declarat premierul, vineri, într-un discurs în parlament.

„Grecia s-a angajat în acordul de împrumut (cu statele zonei euro şi FMI) să diminueze cheltuielile publice cu 12 miliarde de euro” în următorii doi ani, a spus Papademos, răspunzând la întrebări ale parlamentarilor.

Actualul guvern desfăşoară o analiză pentru a identifica posibile reduceri de cheltuieli, însă decizia trebuie să fie luată de guvernul format după alegeri.