Grecia are în vedere o ieşire anticipată din programul de asistenţă cu FMI şi UE

Grecia este în măsură să pună capăt mai devreme decât se preconiza programului său de asistenţă financiară internaţională, a declarat marţi premierul grec Antonis Samaras după o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel, transmite Reuters
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 15:18
Grecia are în vedere o ieşire anticipată din programul de asistenţă cu FMI şi UE

Grecia a revenit cu succes pe pieţele financiare internaţionale, de două ori în cursul acestui an, iar speculaţiile potrivit cărora Atena ar putea ieşi mai devreme decât se preconiza de sub planul de ajutor internaţional convenit cu UE şi FMI au dus marţi la creşterea randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale greceşti la cel mai ridicat nivel din ultima lună.

Întrebat de jurnalişti despre posibilitatea unui ‘divorţ’ între Atena şi FMI, după ce ajutoarele venite de la UE ar urma să se încheie în cursul anului, Samaras a răspuns ‘nu accept termenul ‘divorţ’, chiar dacă este unul de catifea. Am avut o cooperare care nu a fost niciodată una uşoară, dimpotrivă, însă a fost una care a schimbat cu siguranţă faţa economiei noastre. Cred că această cooperare se va încheia înainte de termen. Dacă acest lucru se va întâmpla va fi un succes, nu un divorţ’, a spus Samaras la sfârşitul reuniunii cu Angela Merkel.

Antonis Samaras a mai precizat că Grecia se aşteaptă la noi discuţii cu creditorii internaţionali cu ocazia următoarei inspecţii a UE/FMI şi a testelor de rezistenţă derulate în sectorul bancar de către Banca Centrală Europeană. Grecia ar putea beneficia atunci de o prelungire a maturităţii împrumuturilor precum şi de dobânzi mai mici. ‘Cred că vom fi în măsură să ne acoperim necesităţile de finanţare începând de anul următor. Vom vedea ce se va întâmpla cu următoarele tranşe din programul de asistenţă’, a spus Samaras.

La începutul acestei luni, ministrul irlandez de Finanţe, Michael Noonan, l-a informat pe comisarul european Jyrki Katainen de intenţia autorităţilor de la Dublin de a rambursa anticipat 18 dintre cele 22,5 de miliarde de dolari datorate FMI. Aceasta după ce în luna decembrie a anului trecut, Irlanda a fost prima ţară din zona euro care a pus capăt planului de asistenţă financiară convenit cu UE şi FMI.

Portugalia, care a fost ajutată cu 78 de miliarde de euro, a ieşit şi ea de sub tutela troicii în luna mai a acestui an. Situaţia este diferită în cazul Greciei, ţară care a beneficiat de două planuri de asistenţă în valoare totală de 240 de miliarde de euro. În timp ce ajutorul de la UE se va încheia la sfârşitul lui 2014, cel venit de la FMI se întinde până la mijlocul lui 2016. 

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...