Grecia: Atentat cu bombă în faţa birourilor unei membre a guvernului de la Atena
Bomba a fost confecţionată pe baza unor butelii cu gaz, sistem folosit de obicei de organizaţiile anarhiste din Grecia.
Atentatul nu a fost revendicat până în prezent, potrivit Agerpres. Incidentul s-a petrecut la câteva ore după discursul de politică generală ţinut în parlament de noul premier, Lucas Papademos, care a subliniat necesitatea aplicării unui strict program de austeritate pentru a asigura menţinerea Atenei în zona euro.
Grecia este de câţiva ani teatrul atentatelor comise de grupări de extremă-stângă sau anarhiste care atacă sediile guvernamentale, ale poliţiei ori ale diverselor societăţi. În momentul de faţă însă, nicio grupare anarhistă importantă nu pare activă, după o serie de arestări întreprinse în cursul ultimilor doi ani.