Grecia: Băncile oferă clienţilor stimulente pentru a readuce banii în depozite

Băncile elene oferă rate mai ridicate ale dobânzilor pentru a atrage înapoi miliardele de euro care au fost retrase din depozitele bancare anul trecut, pentru a-şi reduce dependenţa de finanţarea acordată de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 11 aug. 2016, 14:22
Grecia: Băncile oferă clienţilor stimulente pentru a readuce banii în depozite

După ce premierul Alexis Tsipras a introdus anul trecut restricţii asupra mişcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile greceşti au încetinit semnificativ, în condiţiile în care, în lunile precedente, deponenţii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.

Creditorii s-au confruntat cu o lipsă de lichidităţi şi au fost nevoiţi să apeleze la finanţarea de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA).

Guvernul a atenuat luna trecută unele restricţii asupra mişcărilor de capital. Astfel, a fost majorată limita retragerilor de numerar din depozitele bancare. Pentru a atrage înapoi miliardele de euro care au fost retrase din depozitele bancare anul trecut, băncile elene au decis să ofere rate mai ridicate ale dobânzilor.

Oferim o dobândă de 1,3% la depozitele noi pe şase luni, mai ridicată decât dobânda de 0,8% la conturile deja existente. Întreaga sumă din noile depozite poate fi retrasă, nu este supusă restricţiilor asupra mişcărilor de capital, a declarat Vasiliki Balaska, de la Alpha Bank. Şi rivala Eurobank oferă rate similare ale dobânzii la depozitele noi pe trei şi şase luni.

Persoanele care ar vrea să depozite sume mari s-ar putea confrunta cu dificultăţi. Reglementările privind mişcările de capital interzic deschiderea de noi conturi bancare, astfel încât cetăţenii trebuie să-şi depoziteze banii în conturile existente sau să dea explicaţii.

Nimeni nu poate intra într-o bancă cu 50.000 de euro în numerar şi să se aştepte ca noi să primim banii fără a pune întrebări. Ar fi de ajutor dacă ar dovedi că banii au fost retraşi în timpul crizei, a explicat un bancher.

În cele două luni care au trecut de la evaluarea acordului dintre Grecia şi creditori săi, depozitele la băncile elene au crescut cu 4,5 miliarde de euro, a anunţat săptămâna trecută publicaţia Kathimerini.

Valoarea depozitelor constituite la băncile elene a urcat la 127 miliarde de euro la sfârşitul lunii iulie, de la 122,5 miliarde de euro în 2014, când Eurogrupul a aprobat acordarea unei tranşe de 10,3 miliarde de euro (11,5 miliarde de dolari) Greciei din pachetul de asistenţă financiară.

Majorarea nivelului depozitelor arată restabilirea încrederii în sistemul bancar elen şi relaxarea graduală a restricţiilor asupra mişcărilor de capital.

Adjunctul ministrul elen de Finanţe, George Chouliarakis, a declarat luna trecută în Parlament că Executivul analizează o injecţie de capital de trei – patru miliarde de euro în bănci.

Conform datelor publicate recent de Banca Centrală a Greciei (BoG), valoarea depozitelor constituite la băncile elene a ajuns la 122,7 miliarde de euro în iunie, în creştere cu doar un miliard de euro faţă de luna precedentă.

Un studiu al Eurobank arată că aproximativ patru miliarde de euro au revenit în băncile din Grecia în ultimele 12 luni, dar estimările semnalează că o sumă cuprinsă între 15 şi 20 miliarde de euro este în afara sistemului bancar.

Majorarea depozitelor va ajuta apoi băncile din Grecia să-şi reducă dependenţa de plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), apreciază analiştii.

În ultimele luni, Banca Centrală Europeană a redus plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), după ce restricţiile asupra mişcărilor de capital şi acordul dintre Guvernul de la Atena şi creditorii internaţionali au dus la diminuarea retragerilor de depozite din bănci. În iunie, finanţarea ELA s-a situat la 54,4 miliarde de euro.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Creştere de 12% a numărului de firme radiate, în primele 4 luni din 2025. Care au fost domeniile cele mai afectate – date ONRC
Creştere de 12% a numărului de firme radiate, în primele 4 luni din 2025. Care au fost domeniile cele mai afectate – ...
Un număr de 28.866 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele patru luni din 2025, cu 11,52% mai puţine comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului......
1.980 de lei pentru tinerii de cel puțin 16 ani, bani gratis de la stat. Ce trebuie să faci
1.980 de lei pentru tinerii de cel puțin 16 ani, bani gratis de la stat. Ce trebuie să faci
ANOFM amintește tuturor absolvenților instituțiilor de învățământ să se înregistreze în termen de 60 de zile de ...
Parcurile fotovoltaice se tot înmulțesc în România, dar producția de energie solară este tot mai des limitată voit, din cauza prețurilor negative
Parcurile fotovoltaice se tot înmulțesc în România, dar producția de energie solară este tot mai des limitată voit, ...
Puterea instalată a parcurilor fotovoltaice continuă să crească în România, noi proiecte sunt în construcție, dar ...
Microsoft și Asus au dezvoltat împreună două console portabile, ROG Xbox Ally și ROG Ally X, dar prețul acestora e încă necunoscut
Microsoft și Asus au dezvoltat împreună două console portabile, ROG Xbox Ally și ROG Ally X, dar prețul acestora e ...
Microsoft şi Asus au colaborat la dezvoltarea a două console portabile, numite ROG Xbox Ally şi ROG Xbox Ally X, care ...