Grecia: Băncile şi-au redus stocul de credite neperformante cu peste 15 miliarde de euro

Cele patru bănci de importanţă sistemică din Grecia şi-au redus până la sfârşitul lunii septembrie stocul de credite neperformante (NPL) cu peste 15 miliarde de euro, comparativ cu perioada similară din 2018, informează publicaţia Kathimerini citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 27 nov. 2019, 10:24
Grecia: Băncile şi-au redus stocul de credite neperformante cu peste 15 miliarde de euro

Astfel, nivelul împrumuturilor cu probleme a scăzut la 74 de miliarde de euro, de la 89,6 miliarde de euro la 30 septembrie 2018, în cazul celor mai mari bănci elene, respectiv Piraeus, NBG, Eurobank şi Alpha.

Analiştii avertizează că în următoarele trimestre băncile vor raporta pierderi în urma vânzării creditelor neperformante, deşi bancherii au dat asigurări că nu va fi afectat indicele de adecvare a capitalului.

În scopul îmbunătăţirii rezultatelor financiare, creditorii eleni îşi vor reduce cheltuielile operaţionale, pe fondul creşterii graduale a activităţilor, care ar urma să majoreze veniturile din taxe şi dobânzi.

Rezultatele financiare pentru trimestrul trei din 2019 arată că cele patru bănci şi-au îmbunătăţit câştigurile: Profitul NBG a urcat la 396,7 milioane de euro, de la 63,7 milioane de euro anul trecut, câştigurile Alpha au crescut de la 53,7 milioane de euro în 2018 la 91,5 milioane de euro, profitul Eurobank s-a majorat uşor, la 82,1 milioane de euro, în timp ce Piraeus, care anul trecut înregistra pierderi de 300 de milioane de euro, a anunţat un profit de 87,1 milioane de euro.

Comisia Europeană estimează că Grecia va înregistra o creştere economică de 2,2% în acest an şi un avans de 2,3% în 2020. Modul în care va evolua economia Greciei în lunile următoare va fi crucial pentru sprijinirea sau împiedicarea planurilor băncilor de a-şi reduce creditele neperformante.

Stocul de credite neperformante (NPL) în ţările Uniunii Europene s-a înjumătăţit în ultimii patru ani, dar rămâne la un nivel ridicat la băncile din Grecia şi Cipru, se arată într-un raport al Autorităţii Bancare Europene (EBA), publicat luna aceasta.

Nivelul ridicat al împrumuturilor cu probleme afectează profitabilitatea şi capacitatea de creditare a băncilor, avertizează EBA. Instituţia informează că stocul de credite neperformante din bilanţurile băncilor europene a scăzut de la 1.150 miliarde de euro în iunie 2015 (când se situau la 6% din totalul împrumuturilor), la 636 de miliarde de euro (sau 3% din totalul împrumuturilor), în iunie 2019.

Scăderea nivelului creditelor neperformante vine ca urmare a intervenţiei autorităţilor de reglementare, „a determinării politice” pentru rezolvarea problemei în mod corespunzător şi în urma sprijinului provenit de pe urma creşterii economice şi a ratelor scăzute ale dobânzilor, se arată în raportul EBA.

În Grecia, rata creditelor neperformante era de 39,2% în iunie 2019, iar în Cipru de 21,5%. Alte cinci state membre UE au o rată de peste 5%.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...