Grecia beneficiază de pe urma creşterii numărului de turişti din SUA

 Numărul turiştilor din SUA care vizitează Grecia a crescut semnificativ, aceştia stau mai mult timp iar cheltuielile lor sunt mai ridicate, se arată într-un articol publicat în Kathimerini.
AGERPRES - mar, 13 aug. 2024, 16:23
Grecia beneficiază de pe urma creşterii numărului de turişti din SUA

Numărul vizitatorilor din SUA ar urma să-l depăşească anul acesta pe cel al turiştilor francezi, dar rămâne în urma celor din Germania şi Marea Britanie.

În perioada 2013 – 2023, numărul turiştilor din SUA care au vizitat Grecia a crescut de la 466.500 la 1,4 milioane, iar până acum în acest an sosirile din Statele Unite la aeroportul din Atena înregistrează un avans de 7% faţă de anul trecut.

Aceste evoluţii vin în contextul creşterii numărului zborurilor directe, în timp ce numărul de locuri a sporit cu 118% din 2019, conform datelor Aeroportului Internaţional Atena. Conform unui studiu al Confederaţiei Turistice Elene (INSETE), numărul de locuri a crescut cu 25,3% în această vară.

Mărimea pieţei SUA, creşterea reputaţiei Greciei în această ţară şi aprecierea dolarului faţă de euro sunt printre factorii care alimentează creşterea numărului vizitatorilor. De asemenea, turiştii sunt mulţumiţi de experienţele lor, un studiu al GBR Consulting arătând că 85% dintre turişti au spus că experienţele au depăşit aşteptările lor şi 82% au declarat că intenţionează să viziteze din nou statul elen.

Studiul arată că cei mai mulţi turişti din SUA sunt de vârstă medie, în jur de 45 de ani, şi preferă hotelurile de lux mai mult decât alte grupuri. Ei sunt cel mai numeros grup care preferă Atena.

Datele Băncii Centrale a Greciei indică faptul că, în medie, vizitatorii din SUA petrec 12 zile în statul elen, faţă de şase zile în cazul vizitatorilor în ansamblu, şi cheltuie în medie 100 euro pe zi, faţă de 70 euro pe zi în cazul vizitatorilor în ansamblu.

În 2023, numărul total al turiştilor a crescut cu 20,8% în Grecia, la 36,082 milioane. Numărul vizitatorilor din SUA a urcat cu 29% anul trecut, la 1,406 milioane, iar în acest an sunt aşteptaţi 1,7 milioane.

În privinţa veniturilor Greciei de pe urma turiştilor, pe primele locuri în 2023 au fost turiştii din Germania (care au cheltuit în total 3,571 miliarde euro), Marea Britanie (3,294 miliarde euro), Franţa (1,425 miliarde euro) şi Statele Unite (1,41 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...