Grecia cere ajutorul Uniunii Europene după catastrofa feroviară de la Tempi. Opoziția acuză fuga de răspundere
La sfârşitul lunii trecute, un tren cu 350 de pasageri, dintre care mulţi studenţi, s-a ciocnit cu un mărfar la Tempi, în apropiere de oraşul Larisa din centrul Greciei, la circa 350 de km la nord de Atena. Accidentul a provocat un val de proteste publice împotriva Guvernului conservator şi a sistemului politic care a ignorat de multe ori cererile sindicatelor feroviare de a ameliora siguranţa şi de a mări numărul de angajaţi.
Mitsotakis i-a spus preşedintei Greciei, Katerina Sakellaropoulou, că nu poate „da timpul înapoi”, dar poate asigura o anchetă transparentă şi riguroasă. „Nu voi ezita să folosesc orice ajutor european disponibil”, a declarat el, adăugând că a cerut ERA să întocmească un raport cu sugestii, care va fi publicat.
El a discutat cu oficiali europeni şi despre eventuale finanţări din partea UE.
Liderul principalului partid de opoziţie, Alexis Tsipras, a acuzat tot vineri Guvernul că „fuge de răspundere” şi încearcă să „ascundă realitatea”. Fostul premier (2015-2019), care conduce formaţiunea radicală de stânga Syriza, a susţinut că „întreaga societate greacă cere adevărul şi dreptate”, informează AFP.
„Tragedia naţională de la Tempi (…) nu este o chestiune de polemică între partide, ci de confruntare colectivă a societăţii cu cei care încearcă să ascundă adevărul”, a spus Tsipras.
Executivul de la Atena, al cărui mandat se încheie în iulie, intenţiona să convoace în curând alegeri generale. Primul sondaj de opinie după catastrofă, efectuat de agenţia Marc, arăta joi că susţinerea pentru conservatori a scăzut cu 3%, însă dreapta guvernamentală este în continuare mai bine cotată decât opoziţia de stânga.
Guvernul a pus accidentul feroviar în primul rând pe seama unei erori umane, însă a recunoscut deficienţele sistemului feroviar, cauzate de investiţiile insuficiente şi neglijenţă – consecinţe ale crizei datoriilor prin care a trecut Grecia.