Grecia: După eşecul reuniunii Eurogrupului, summit extraordinar, luni, la Bruxelles

Economica.net
19 06. 2015
grecia_4567876543_01899100

„Am decis să convoc un summit la zonei euro luni, 22 iunie, ora 19.00. Este timpul să discutăm urgent despre situaţia din Grecia la cel mai înalt nivel politic”, a declarat Donald Tusk puţin după eşecul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe ai Eurogrupului şi creditorilor Greciei, desfăşurată la Luxemburg.

„Niciun acord. Semnat puternic trimis Greciei să se angajeze serios în negocieri. Eurogrupul rămâne dispus să se reunească în orice moment”, a afirmat vicepreşedintele CE pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, pe contul său de Twitter.

„Încheierea primului meu Eurogrup. Interesant, într-adevăr”, a scris la rândul său pe Twitter ministrul finalndez de finanţe, Alex Stubb, fără alte comentarii.

Reuniunea, care a durat aproape o oră şi jumătate, a fost calificată ca ‘tragică’ de către o sursă europeană participantă la discuţii. ‘Nu a fost nici măcar o cerere pentru prelungirea programului’ de asistenţă financiară în curs, de care Atena beneficiază din 2012, a insistat sursa.

Dacă nu erau aşteptate progrese, creditorii Greciei – UE şi FMI – doreau, totuşi, să se facă un pas înainte în negocierile dificile asupra continuării finanţării acestei ţări.

Soarta Greciei depinde de un acord privind economiile bugetare ce trebuie realizate şi reformele necesare pentru a fi implementate.

Atena trebuie să ramburseze peste 1,5 miliarde de euro către FMI la 30 iunie. Or, banii lipsesc, ceea ce face imperativ achitarea celor 7,2 miliarde de euro promise de creditori şi blocate de mai multe luni.