Grecia e gata să primească începând de luni turiști străini. Excepție fac britanicii

Grecia se pregăteşte să primească, luni, primii săi turişti străini, pentru prima dată de la introducerea carantinei în martie din cauza pandemiei de Covid-19, însă zborurile cu pasageri proveniţi din Marea Britanie nu vor fi autorizate, au anunţat vineri Ministerele Turismului şi Sănătăţii din Grecia, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 12 iun. 2020, 15:53
Grecia e gata să primească începând de luni turiști străini. Excepție fac britanicii

Toţi pasagerii care provin din Italia, Spania şi Olanda, care sunt autorizaţi să vină şi să îşi facă sejururile în Grecia începând din 15 iunie, vor fi supuşi unor teste la sosire, a precizat Guvernul elen.

Interdicţia zborurilor de pasageri care provin din Marea Britanie „va rămâne în vigoare pe perioada următoarelor două săptămâni”, a precizat ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis.

„Obiectivul nostru este ca Grecia să rămână o ţară sigură în aşteptarea sezonului turistic”, a declarat la rândul său ministrul grec al Sănătăţii, Vassilis Kikilias.

Comisia Europeană a recomandat joi ridicarea tuturor restricţiilor de călătorie în interiorul Uniunii Europene şi al spaţiului Schengen începând din 15 iunie, precum şi redeschiderea de la 1 iulie a frontierelor externe ale Uniunii pentru cetăţenii statelor din Balcanii Occidentali.

Cu toate acestea, Grecia a anunţat o fază de tranziţie între 15 şi 30 iunie, pe parcursul căreia doar aeroporturile din Atena şi Salonic vor putea primi zboruri regulate de pasageri. Celelalte aeroporturi regionale ar urma să se redeschidă din 1 iulie.

Până la data de 30 iunie vor fi autorizate doar zborurile provenind din Italia, Spania şi Olanda cu destinaţia Atena. Zborurile de pasageri provenind din Marea Britanie nu vor fi permise decât începând din 1 iulie.

Orice pasager care va fi testat pozitiv cu Covid-19 va trebui să intre într-o perioadă de izolare de 14 zile la un hotel, pe cheltuiala statului grec.

Grecia, ţară care nu a înregistrat decât aproximativ 190 de decese din cauza coronavirusului la o populaţie de 11 milioane de locuitori, se prezintă ca o destinaţie sănătoasă pentru vacanţele de vară.

Sectorul turismului, grav afectat de criza sanitară, este crucial pentru economia Greciei în condiţiile în care este responsabil pentru mai mult de 20% din Produsul Intern Brut.

Hotelurile care în mod normal sunt deschise numai pentru sezonul estival trebuie să îşi redeschidă porţile în data de 15 iunie, la două săptămâni după redeschiderea hotelurilor care funcţionează pe întreaga perioadă a anului. Personalul hotelier va fi supus unor teste regulate, la fel ca şi clienţii. Trebuie rezervate camere pentru a putea fi izolate persoanele testat pozitiv cu Covid-19 şi fiecare hotel trebuie să aibă un medic.

În 2019, Grecia a înregistrat un an record cu peste 34 milioane de vizitatori. Pentru acest an reprezentanţii din sectorul turistic cred că un obiectiv realist este o treime din numărul de vizitatori înregistrat anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...