Grecia elimină cota redusă de TVA de care beneficiau şase insule

Grecia va elimina, începând cu data de 1 octombrie, Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) redusă de care beneficiau şase insule populare în rândul turiştilor, în conformitate cu acordul convenit cu creditorii internaţionali, a anunţat luni Ministerul elen de Finanţe, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 29 sept. 2015, 06:44
Grecia elimină cota redusă de TVA de care beneficiau şase insule

Santorini, Mykonos, Rodos, Naxos, Paros şi Skiathos vor aplica începând de joi cote de TVA de 6, 13 şi 23%, faţă de 5, 9 şi respectiv 16% în prezent. Şi restul insulelor din Marea Egee ar urma să intre în noua schemă de TVA în două etape, la 1 iunie 2016 şi 1 ianuarie 2017, când şi cele mai îndepărtate insule greceşti vor aplica cotele de TVA valabile la nivel naţional.

‘Este clar că această evoluţie este o necesitate politică, şi nu alegere, care derivă din acordurile cu instituţiile’, a precizat Ministerul grec de Finanţe într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, ratele de TVA vor fi revizuite în 2016, dacă Grecia îşi depăşeşte ţintele de colectare a veniturilor şi combatere a evaziunii fiscale iar Guvernul va lua măsuri pentru a reduce impactul acestor majorări asupra rezidenţilor.

Turismul este o ramură de bază a economiei Greciei iar veniturile din turism ar urma să atingă un nivel record în acest an, scrie Agerpres.

Premierul Alexis Tsipras, care a fost reales la alegerile legislative din data de 20 septembrie, a promis că va unifica sistemul de plată a TVA în schimbul unui nou program de asistenţă în valoare de 86 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...