Grecia: Eşecul negocierilor va duce la o criză incontrolabilă – banca centrală
Pe baza dovezilor de până acum, se pare că s-ar putea ajunge la un compromis între Grecia şi creditorii săi, deoarece au rămas puţine probleme nerezolvate, se arată în raportul anual de politică monetară publicat miercuri de BoG.
Banca Centrală a Greciei a raportat că în perioada octombrie 2014 – aprilie 2015 au fost retraşi din băncile elene aproximativ 30 miliarde de euro (33,84 miliarde de dolari). De asemenea instituţia a avertizat că încetinirea economiei se va accelera în lipsa unui acord cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI.
‘Eşecul încheierii unui acord va marca începutul unei perioada dureroase care ar putea duce, în primă fază, la intrarea Greciei în incapacitate de plată şi în ultimă instanţă la ieşirea Greciei din zona euro şi, cel mai probabil, din Uniunea Europeană. Încheierea unui acord cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI este un imperativ istoric pe care nu ne putem permite să-l ignorăm’, se arată în raportul BoG.
Banca Centrală a Greciei a cerut UE să prezinte detalii privind promisiunile de reducere a datoriei ţării: ‘Un acord va permite Greciei să beneficieze de mediul global favorabil şi de politica monetară relaxată de la nivelul zonei euro, pentru a reveni pe pieţele globale de capital’.
Mai multe luni de negocieri între Grecia şi creditorii săi în privinţa continuării susţinerii financiare a ţării s-au încheiat duminică cu un nou eşec, ceea ce înseamnă că autorităţile de la Atena au la dispoziţie doar două săptămâni până când trebuie să ramburseze 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional. Vestea eşecului negocierilor i-a determinat pe investitori să vândă masiv obligaţiuni şi acţiuni greceşti astfel că marţi bursele europene au atins, pentru scurt timp, cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni.
Noi întâlniri între Grecia şi creditorii săi sunt prevăzute pentru joi în cadrul Eurogrupului, reuniune a miniştrilor de Finanţe ai zonei euro, în prezenţa directorului general al FMI, Christine Lagarde.