Grecia estimează că va depăşi ţinta de excedent bugetar în 2017 şi 2018

Grecia se aşteaptă să înregistreze un surplus bugetar peste aşteptări în 2018, acesta urmând să fie al treilea an consecutiv de depăşire a ţintei de surplus bugetar, o evoluţie care ar putea ajuta la relaxarea măsurilor de austeritate impuse populaţiei, a declarat luni, pentru Reuters, un oficial guvernamental.
Economica.net - lun, 20 nov. 2017, 15:47
Grecia estimează că va depăşi ţinta de excedent bugetar în 2017 şi 2018

În varianta finală a proiectului de buget pentru 2018, ce urmează să fie trimis marţi Parlamentului, autorităţile de la Atena mizează pe un surplus primar, care exclude serviciul datoriei, cuprins între 2,4% şi 2,5% din PIB pentru acest an, precum şi pe un excedent bugetar de 3,7% din PIB pentru anul viitor, a declarat oficialul guvernamental, sub protecţia anonimatului.

Aceste cifre reprezintă o revizuire în sus a estimărilor de surplus bugetar pentru 2017 şi 2018. Conform precedentei versiuni a proiectului de buget prezentată la începutul lunii trecute, autorităţile de la Atena mizau pe surplus bugetar de 2,2% din PIB în 2017 şi pe un excedent de 3,57% din PIB în 2018.

De asemenea, oficialul citat de Reuters a dezvăluit că autorităţile elene mizează în acest an pe o creştere economică de 1,6%, mai mică decât avansul de 1,8% preconizat anterior, urmând ca în 2018 economia Greciei să urce cu 2,5%, uşor peste estimările anterioare referitoare la o creştere de 2,4%. Noile estimări sunt ‘în linie cu aşteptările Comisiei Europene’, a precizat oficialul elen.

Începând din 2008, Grecia a fost într-o continuă recesiune, exceptând o scurtă perioadă de creştere înregistrată în 2014, iar cele trei acorduri de asistenţă negociate cu creditorii internaţionali au obligat Atena să adopte reforme dureroase care au inclus reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe. Economia Greciei este în prezent la un sfert faţă de valoarea înregistrată la începutul recesiunii.

În ultimul an, însă, economia Greciei a revenit pe creştere, graţie relansării turismului şi a cererii interne. Potrivit datelor publicate luni de Banca Centrală a Greciei, în primele nouă luni ale anului veniturile din turism au crescut cu 10,3%, până la 12,99 miliarde de euro.

Cel de al treilea program de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii internaţionali, acord în valoare de până la 86 de miliarde de euro, ar urma să expire în luna august 2018. Grecia speră că la acea dată va fi capabilă să se finanţeze singură de pe piaţă, chiar dacă o parte dintre banii furnizaţi în cadrul programului de asistenţă vor fi puşi deoparte şi vor fi utilizaţi ca rezervă.

‘Varianta finală a proiectului de buget prognozează o rezervă de lichidităţi de peste 15 miliarde de euro în perioada de după expirarea programului de asistenţă. Aceşti bani vor proveni în special de la finanţarea oferită de creditori, la care se vor adăuga veniturile realizate de pe urma noilor emisiuni de obligaţiuni derulate în 2018’, a precizat oficialul guvernamental.

Parlamentul de la Atena ar urma să voteze luna viitoare proiectul de buget pentru 2018.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...