Grecia: Guvernul Tsipras II a fost învestit de Parlament

Parlamentul grec a acordat în cursul nopţii de miercuri spre joi votul de încredere guvernului stângii radicale condus de Alexis Tsipras, pregătit să pună în aplicare măsurile de reformă şi economii promise creditorilor ţării în schimbul susţinerii financiare, transmite AFP.
Economica.net - joi, 08 oct. 2015, 03:53
Grecia: Guvernul Tsipras II a fost învestit de Parlament

Echipa guvernamentală în care Syriza lui Alexis Tsipras este aliată cu partidului naţionalist de dreapta Grecii Independenţi (Anel), condus de Panos Kammenos, a obţinut voturile celor 155 de deputaţi ai coaliţiei, din totalul de 300 ai parlamentului, scrie Agerpres.

Întreaga opoziţie, de la neonaziştii din Zori Aurii la socialiştii din Pasok, trecând pe la comuniştii din KKE, a votat contra. Adversarul de dreapta al lui Alexis Tsipras, conservatorul Vangelis Meimarakis, şi-a motivat neîncrederea acuzându-l pe premier de ‘escrocherie politică’ şi că a înrăutăţit situaţia economică a ţării.

Votul a pus capăt la trei zile de dezbateri fără miză reală, pentru că foaia de parcurs a noului guvern este definită prin acordul încheiat la 13 iulie între Alexis Tsipras şi creditorii internaţionali – UE şi FMI – ai ţării supraîndatorate, pentru a evita să fie eliminată din zona euro.

Înainte de vot, Alexis Tsipras a reafirmat că ‘primul său obiectiv’ este să se conformeze fără întârziere angajamentelor faţă de creditori, cu scopul de a obţine astfel în noiembrie unda verde ‘pentru a încheia până la sfârşitul anului recapitalizarea băncilor şi a demara discuţiile pentru reducerea datoriei’ ţării.

Prim-ministrul elen a reiterat că punerea rapidă în aplicare a măsurilor dictate de creditori este cel mai bun mijloc de a se elibera curând de tutela lor şi de a permite ‘ieşirea definitivă din criză’ până la sfârşitul mandatului său de patru ani.

Te-ar mai putea interesa și
India vrea să investească 10 miliarde de dolari în formarea propriei sale flote de petroliere
India vrea să investească 10 miliarde de dolari în formarea propriei sale flote de petroliere
India intenţionează să cheltuie 850 de miliarde de rupii (10 miliarde de dolari) pentru a achiziţiona 112 tancuri petroliere până în 2040, în condiţiile în care al treilea mare importator......
Hidroelectrica va începe pe 25 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Hidroelectrica va începe pe 25 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori ...
Kazahstanul a ajuns a treia sursă de petrol a Uniunii Europene
Kazahstanul a ajuns a treia sursă de petrol a Uniunii Europene
Kazahstanul, principalul furnizor de petrol al României, a intrat în 2024 și în top 3 al surselor de petrol ale Uniunii ...
Renault susține că este deschis să furnizeze tehnologie competitorilor săi pentru a construi mașini mai ieftine
Renault susține că este deschis să furnizeze tehnologie competitorilor săi pentru a construi mașini mai ieftine
Constructorul auto francez Renault este dispus să furnizeze tehnologie către alţi producători auto, pentru a ajuta la ...