Grecia: Ieşirile din depozitele băncilor elene s-au atenuat la trei miliarde de euro, în martie

Economica.net
31 03. 2015
grecia_5678765_10838000

Retragerile nete în perioada decembrie 2014-martie 2015 s-au ridicat la aproximativ 28 miliarde de euro, reducând valoarea totală a depozitelor la aproximativ 137 miliarde de euro, cel mai redus nivel din ultimii peste zece ani.

Miercuri, BCE va analiza finanţarea de urgenţă (ELA) acordată creditorilor eleni, susţin sursele. Consiliul guvernatorilor BCE a aprobat săptămâna trecută majorarea plafonului liniei de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni cu peste un miliard de euro. Băncile din Grecia pot accesa acum fonduri totale de peste 71 miliarde de euro.

BCE a încetat să mai accepte obligaţiuni greceşti drept garanţii pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanţării băncilor greceşti a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condiţiile în care împrumuturile de care băncile greceşti pot beneficia prin intermediul finanţare de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

Decizia BCE, împreună cu ieşirile masive din depozite, a forţat creditorii eleni să-şi majoreze dependenţa de finanţarea de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei, în condiţiile în care finanţarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.