Grecia îngheaţă conturile celor care se sustrag obligaţiilor fiscale
‘Este prima dată când se ia această măsură’, în contextul înăspririi luptei împotriva fraudei fiscale, dictată ţării de creditorii săi UE şi FMI, a semnalat, pentru France Presse, o sursă din cadrul Ministerului de Finanţe.
Primele sume îngheţate de administraţia fiscală în beneficiul statului, înaintea oricărei proceduri judiciare, ‘înseamnă deja peste 50 de milioane de euro’, în euro şi monede străine, ‘neluând în calcul decât conturile bancare, din care numai o parte au fost inspectate până acum’, a precizat sursa.
‘Toleranţa faţă de cei care fraudează fiscul a luat sfârşit, indiferent cât de sus ar fi plasaţi’, a afirmat ministrul de finanţe, Yannis Stournaras, citat de un comunicat al ministerului.
Sdoe a luat această măsură după ce a constatat ‘fraude de mare anvergură’ comise în ultimii ani de 121 de persoane fizice şi societăţi, mai ales prin false facturări şi neplata TVA, potrivit comunicatului.
Ministerul a făcut acest anunţ în contextul în care guvernul se pregăteşte să lanseze noi măsuri nepopulare, care îi vor lovi din plin pe salariaţii din sectorul public şi pe pensionari, principalele ţinte ale măsurilor de austeritate care s-au succedat în Grecia din 2010 pentru redresarea situaţiei.
‘Este de neconceput ca salariaţii şi pensionarii’, cu reţinerea impozitului la sursă, ‘să poarte greutatea ajustării bugetare pentru că unii nu-şi plătesc impozitele’, a subliniat ministrul Stournaras.
Sub presiunea creditorilor, Grecia a adoptat numeroase dispoziţii pentru a pune capăt impunităţii de fapt de care se bucura de mai mulţi ani frauda fiscală, iar noul guvern de coaliţie, condus de Antonis Samaras, a promis să dubleze eforturile în materie.
Semn al exasperării populaţiei pe această temă, sâmbătă, la Salonic (nord), sindicatele vor lansa un dublu slogan: ‘Toţi împreună pentru a rupe lanţurile memorandumului (acordul care leagă Grecia de creditorii săi UE şi FMI)’ şi ‘Să-i punem pe bogaţi şi hoţi să-şi plătească impozitele’, potrivit sursei citate.