Grecia îngheaţă privatizările. Premierul dă încă asigurări că datoriile vor fi achitate

Economica.net
28 01. 2015
alexis_tsipras_paris_37233700

Luând cuvântul la prima reuniune a noului Guvern de la Atena, Tsipras a promis miercuri ‘măsuri realiste’ pentru redresarea economiei şi s-a angajat să lupte împotriva corupţiei.

Liderii UE au avertizat Atena să-şi îndeplinească angajamentele asumate în schimbul asistenţei internaţionale. Creditorii internaţionali ai impus Greciei reducerea salariilor din sectorul bugetar, a pensiilor, măsuri de restructurare şi privatizare.

‘Nu vom intra într-un conflict mutual distructiv, dar nu vom continua politica de înrobire’, a afirmat Tsipras la reuniunea Cabinetului, care a fost televizată. Renegocierea datoriei Greciei va consta în găsirea unei ‘soluţii viabile, corecte, în beneficiul tuturor’, a explicat premierul, fără a da şi alte detalii.

Una dintre primele decizii anunţate de noul Guvern de stânga al Greciei a fost oprirea planificatei vânzări a unei participaţii de 67% în Autoritatea Portuară Pireu, a afirmat miercuri ministrul Energiei, Panagiotis Lafazanis. Acesta a adăugat că va fi îngheţată şi privatizarea companiei de electricitate PPC.

După acest anunţ, la bursa de la Atena acţiunile PPC şi Piraeus Port Authority au scăzut cu peste 7%.