Grecia, la răscrucea finală pentru viitorul său în zona euro – Khatimerini

Economica.net
06 07. 2015
grecia_4567876543_87057400

În opinia editorialistului, dacă Alexis Tsipras doreşte în mod sincer rămânerea ţării în zona euro, atunci trebuie să atingă două obiective aproape imposibile. În primul rând, să-i convingă pe liderii europeni că votul ‘Nu’ la referendum a fost, în fapt, un ‘Da’, şi că, în pofida strigătelor şi lozincilor, a limbajului dur, este hotărât să ajungă la un acord şi să-l implementeze. Tsipras a primit un impuls incredibil pe plan intern, dar a pierdut aproape în întregime încrederea omologilor săi europeni şi este singurul care ştie ce fel de acord ar fi dispus să semneze acum, scrie Khatimerini.

Atmosfera în restul Europei rămâne, între timp, extrem de ostilă, iar ministrul de finanţe Yianis Vaorufakis a făcut tot ce i-a stat în puteri să ardă orice punţi mai existau. Europa este, aşa cum a spus Alexis Tsipras pe bună dreptate, un club al compromisului.

Însă, chiar dacă Tsipras reuşeşte acordul pe care îl doreşte, rămâne întrebarea dacă va putea să-l ‘vândă’ propriului popor, în special radicalilor de extremă stânga ce au câştigat o puternică influenţă în partidul Syriza după anunţarea referendumului. Apelurile la o despărţire de Europa nu vor fi uşor de potolit şi nici nu este sigur că Tsipras va putea să stăvilească valul, oricât de puternic a ieşit premierul după votul de duminică.

În plus, crede autorul, propunerea finală ce va fi făcută de summitul european nu va fi spectaculos de diferită de cele primite anterior de Atena.

Potrivit Khatimerini, cel mai mare pericol este ca timpul să continue să se scurgă fără nicio schimbare majoră şi ca Grecia să alunece în afara zonei euro. Închiderea băncilor a fost începutul acestei pante periculoase. Dacă nu se ajunge la un acord în următoarele câteva zile, situaţia economiei se va deteriora foarte rapid, iar cetăţeni furioşi vor începe să se obişnuiască tot mai mult cu ideea revenirii la drahmă. Facturile se vor acumula însă, atât pentru Grecia, cât şi pentru partenerii săi, iar aceştia vor trebui să-i împrumute încă 50 de miliarde de euro pentru a o ţine pe linia de plutire – ceea ce nu prea par a dori -, în schimbul unor termeni şi măsuri foarte dure.

Europenii trebuie să decidă dacă vor cu onestitate ca Grecia să fie parte a inimii Europei, mai scrie Khatimerini, estimând că, în acest caz, Tsipras va trebui să ia decizii dure de unul singur. El are acum puterea nu doar de a face ceea ce este nevoie pentru a menţine Grecia în zona euro, ci şi de a conduce ţara spre drahmă şi a da vina pe alţii. Vom şti ce decide în câteva zile. Să sperăm că răul produs între timp poate fi îndreptat, mai scrie cotidianul atenian.

Agerpres