Grecia: Moscovici doreşte o supraveghere economică „mai uşoară”
Plasată începând din 2010 sub perfuzie financiară de troică /BCE, Comisia Europeană, FMI/, Grecia negociază în prezent cu creditorii săi plata ultimei tranşe din împrumut care trebuie închidă la începutul anului 2015 programul european de asistenţă,
scrie Agerpres.
‘Trebuie ieşit din logica troicăi aşa cum este ea, care nu mai este tolerată de poporul grec ce are impresia că într-adevăr să află sub administraţie’, a declarat comisarul european într-un interviu pentru AFP, pe marginea unei vizite la Washington.
Reformele drastice impuse de patru ani de creditori Atenei au afectat dezbaterile alegerilor prezidenţiale din Grecia, al căror prim tur ţinut miercuri a fost neconcludent.
În ciuda unei datorii masive şi unui şomaj ridicat, Grecia a reluat creşterea economică, făcând posibilă o ‘nouă etapă’ a relaţiilor cu ţara, a mai afirmat Moscovici, fost ministru francez al economiei, care s-a dus la Atena la începutul acestei săptămâni.
‘Trebuie acum să se profite de aceasta şi să se treacă la o supraveghere mai uşoară cu grecii, potrivită politicii economice a ţării lor’, a adăugat el.
Un posibil credit denumit ‘de precauţie’ ar putea fi acordat Atenei după finalizarea programului de ajutor actual, dar va fi nevoie de mai puţin control al conturilor ţării, a asigurat Moscovici.
‘Dacă mâine va fi o linie de credit de 10 miliarde de euro, este logic că vom continua să supraveghem, dar nu totul, nu tot timpul, ci doar zece din politicile publice foarte importante’, a detaliat el.
‘Mai degrabă decât a avea o troică prezentă timpul, văzută ca un element invaziv, se va merge de două ori pe an’, a adăugat Moscovici, care urmează să se întâlnească la Washington mai ales cu directoarea FMI Christine Lagarde şi preşedinta Rezervei Federale (Fed), Janet Yellen.