Grecia nu e sigură dacă va primi următoarea tranşă de bani din împrumutul de la UE

Economica.net
09 05. 2012
greek_flag_96226900_35026000_88579200

„Există întrebări cu privire la (efectuarea) plăţii sau nu, în această săptămână”, a unei noi tranşe prevăzute în cadrul împrumuturilor, a declarat, pentru postul de radio Skai, Ghikas Hardouvelis, un consilier pe probleme economice al premierului în exerciţiu Lucas Papademos.

„De ce ne-ar da bani”, dacă ţara ar urma să se abată de la angajamentele sale referitoare la măsuri de austeritate, aşa cum au sugerat în ansamblu liderii politici, a adăugat el.
Ghikas Hardouvelis confirma, astfel, întrebări pe care şi le punea presa miercuri.

Potrivit cotidianului liberal Kathimerini, Comisia Europeană (CE) a oferit asigurări Atenei că va plăti joi această sumă prevăzută, în valoare de 5,2 miliarde de euro, din care cea mai mare parte urmează să acopere arierate ale statului.
Însă cotidianul online To Vima scria, din contră, despre o eventuală amânare a plăţii, în cazul în care UE hotărăşte să sporească presiunea, cu scopul ca ţara să rămână pe calea pe care a fost angajată de către UE şi FMI.

Niciun oficial grec nu oferă, în mod public, informaţii despre rezervele financiare ale ţării, lăsând presa să avanseze diverse date, ca sfârşitul lui iunie sau sfârşitul lui august, după care ţara ar fi ameninţată de faliment. Hardouvelis a insistat asupra dependenţei ţării faţă obţinerea unor împrumuturi de la parteneri, în vederea acoperirii nevoii de finanţare.

Preşedintele CE Jose Manuel Barroso a avertizat marţi Grecia că nu are altă opţiune în afară de a se plia pe măsuri de austeritate, altfel riscând să se expună unei „incapacităţi de plată”.

Ţara se va confrunta cu primul termen pe 15 mai, când va trebui să ramburseze suma de aproximativ 450 de milioane de euro, în contul unor obligaţiuni pe care deţinătorii au refuzat să le şteargă în cadrul unei vaste operaţiuni de restructurare a datoriei sale, desfăşurată în martie.

Guvernul în exerciţiu a ameninţat, iniţial, că nu va rambursa aceste creanţe, însă ministrul în exerciţiu al Finanţelor Philippos Sahinidis se află în căutarea unui angajament politic cu privire la poziţia de adoptat, potrivit cotidianului Ta Nea.

Grecia este ameninţată de o paralizie politică, aflându-se în incapacitatea de a forma un Guvern după alegerile legislative de duminică, în urma cărora susţinătorii continuării planului UE-FMI nu au obţinut o majoritate (149 de mandate din 300), iar opozanţii austerităţii, extrema dreaptă şi extrema stângă, fiind pofund divizaţi. Noi alegeri ar putea avea loc în iunie.