Grecia nu mai vrea vândă portul Alexandroupolis

Guvernul grec urmează să anuleze procedurile pentru vânzarea unei participaţii majoritare la portul Alexandroupolis, având în vedere evoluţiile geopolitice şi rolul important dobândit de acest port după invazia rusească din Ucraina, au declarat luni pentru Reuters mai mult surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - lun, 07 nov. 2022, 15:54
Grecia nu mai vrea vândă portul Alexandroupolis

Amplasat în zona de nord a Greciei, în apropiere de frontierele cu Bulgaria şi Turcia, şi dispunând de o facilitate plutitoare pentru stocarea şi regazeificarea gazelor naturale, precum şi de un gazoduct, portul Alexandroupolis are potenţialul de a deveni un hub energetic pentru Europa Centrală, scrie Agerpres.

În luna septembrie a acestui an, autorităţile elene au primit două oferte angajante pentru o participaţie majoritară de 67% din acţiunile portului Alexandroupolis. Aceasta după ce la finele anului trecut a fost compusă o listă scurtă formată din patru potenţiali investitori.

Cei doi ofertanţi care au depus oferte angajante sunt: Quintana Infrastructure and Development, prin intermediul Liberty Port Holdings Single Member, şi International Port Investments Alexandroupolis, un joint venture compus din Black Summit Financial Group, Euroports, EFA Group şi GEK Terna.

„Cel mai probabil scenariu este acela în care licitaţia va fi anulată. Această situaţie are legătură cu rolul major dobândit de portul Alexandroupolis după invazia rusească din Ucraina”, a dezvăluit o sursă din interiorul Agenţiei pentru Privatizare din Grecia (HRADF).

Separat, o sursă guvernamentală a confirmat şi ea că cel mai probabil procedura de licitaţie va fi anulată din motive „care au legătură cu evoluţiile geopolitice din regiune”.

Consiliul director de la Agenţia pentru Privatizare din Grecia (HRADF) urmează să se reunească joi pentru a examina acest dosar şi paşii următori în dezvoltarea viitoare a portului Alexandroupolis, a adăugat sursa citată de Reuters.

În primăvara anului 2020, un document publicat pe pagina de Internet a HRADF arăta că Grecia intenţionează să vândă participaţii majoritare la patru porturi, ca parte a planului convenit cu creditorii săi internaţionali. Conform acestui document, urmau să fie vândute participaţii majoritare la porturile Alexandropolis, Igoumenitsa, Heraklion şi Volos.

În 2016, grupul chinez COSCO a cumpărat o participaţie de 51% la portul Pireu, cel mai mare din Grecia. Un consorţiu condus de o firmă germană a achiziţionat de asemenea 67% din portul Salonic, în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...