Grecii nu se dezmint. Vor prelungirea termenului stabilit pentru reducerea deficitului

Ministerul de Finanţe din Grecia negociază cu creditorii ţării (FMI, UE şi BCE) extinderea perioadei de ajustare fiscală cu un an, până în 2015, se arată într-un articol apărut în publicaţia elenă 'Ta New', transmite site-ul ekathimerini.com
Economica.net - joi, 26 apr. 2012, 11:06
Grecii nu se dezmint. Vor prelungirea termenului stabilit pentru reducerea deficitului

Ministrul elen de finanţe, Filippos Sachinidis, a discutat în weekend această problemă cu oficiali ai FMI la Washington susţine ‘Ta New’.

Liderul PASOK, Evangelos Venizelos, fostul ministru de finanţe al Greciei, a făcut din această problemă una din temele principale ale campaniei sale. El a afirmat că va cere creditorilor Greciei să acorde ţării termen până în 2015 pentru reducerea deficitului, şi nu până în 2014 cum era iniţial prevăzut.

‘Credem că acestă prelungire va face ajustarea puţin mai uşoară’, a declarat joi la televiziune un purtător de cuvânt al PASOK.

Poul Thomsen, şeful delegaţiei FMI în Grecia, ar urma să viziteze ţara după alegerile din 6 mai, înaintea vizitei misiunii FMI, UE şi BCE din iunie.

Surse FMI de la Washington au precizat că este posibil ca Thomsen să poată conduce o misiune în Grecia care să evalueze situaţia din Grecia după alegeri.

Deficitul bugetar al Greciei a coborât anul trecut la 9,1% din Produsul Intern Brut de la nivelul de 10,3% din PIB în 2010, în condiţiile în care austeritatea cerută în programul convenit cu FMI şi UE a afectat cheltuielile publice.

Măsurile de austeritate fiscală, inclusiv majorările de taxe pe venit şi proprietăţi, creşterea Taxei pe Valoarea Adăugată şi reducerea salariilor şi pensiilor, au permis autorităţilor de la Atena să reducă drastic deficitul bugetar de la nivelul revizuit de 15,6% din PIB înregistrat în 2009. Pentru acest an autorităţile elene şi-au propus un deficit bugetar de 6,7% din PIB şi un deficit primar de 0,2% din PIB. Cu toate acestea, economia Greciei este în al cincilea an de recesiune şi ar putea să se contracte cu cel puţin 4,8% în acest an. De asemenea, şomajul este la un nivel record, ceea ce afectează veniturile din taxe şi impune creşterea sumelor pentru alocaţii de şomaj.

Grecia s-a angajat în 2010 să-şi reducă deficitul public în schimbul primului pachet de asistenţă financiară de la UE şi FMI, de 110 miliarde de euro. De la 15% din PIB în 2009, Grecia s-a angajat să ajungă la un deficit sub limita de 3% impusă de UE până în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...