Grecia oferă 10 mld. euro creditorilor care doresc să vândă obligaţiuni elene

 Grecia oferă 10 miliarde euro creditorilor care doresc să vândă obligaţiuni elene emise în acest an, guvernul de la Atena fiind interesat să răscumpere datorii la preţuri cu mult sub valoarea nominală, pentru a-şi reduce gradul de îndatorare, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 11:02
Grecia oferă 10 mld. euro creditorilor care doresc să vândă obligaţiuni elene

Deţinătorii de obligaţiuni de stat greceşti au fost invitaţi la licitaţie, statul oferind un preţ maxim de 34,1% din valoarea nominală pentru titluri emise în acest an, cu scadenţa în perioada 2023-2042. Licitaţia se va încheia pe 7 decembrie.

Succesul licitaţiei de răscumpărare de obligaţiuni este una dintre precondiţiile următoarei tranşe din finanţarea externă acordată Greciei de UE şi FMI. Distribuirea banilor a fost amănată din luna iunie, pe fondul instabilităţii politice de la Atena şi incertitudinilor legate de capacitatea guvernului elen de a-şi respecta angajamentele financiar-fiscale asumate faţă de creditorii externi.

Oferta de răscumpărare face parte dintr-un pachet de măsuri aprobate săptămâna trecută de miniştrii Finanţelor din zona euro, care vizează reducerea datoriei publice a Greciei la 124% din PIB până în 2020, faţă de un vârf estimat la 190% din PIB în 2014.

Ţinta din 2020 este o precondiţie şi pentru finanţarea acordată Greciei de FMI. Directorul general al Fondului, Christine Lagarde, a declarat după şedinţa de săptămâna trecută a Eurogroup că instituţia va analiza rezoltatele licitaţiei de răscumpărare de obligaţiuni înainte de a decide continuarea plăţilor către Grecia.

Răscumpărarea vizează obligaţiuni în valoare totală de 62 miliarde euro emise în acest an de Grecia, după restructurarea datoriei publice. Din acest total, băncile elene deţin titluri de 15 miliarde euro, iar fondurile de pensii 8 miliarde euro.

Miniştrii Finanţelor din zona euro intenţionează să ia decizia finală privind următoarea tranşă către Grecia până la 13 decembrie. Tranşa are o valoare de 34,4 miliarde euro.

Grecia a semnat în ultimii doi ani acorduri de finanţare externă în valoare totală de 240 miliarde euro cu UE şi FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia: Prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina, cauzată de „acte de terorism”
Rusia: Prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina, cauzată de „acte de terorism”
Investigatorii ruşi au declarat că prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina a fost cauzată de "acte de terorism", a informat duminică agenţia rusă de ştiri Interfax,......
Domeniul în care s-au câștigat miliarde în ciuda crizei. Cu cât au crescut în plină agitație mondială veniturile administratorilor
Domeniul în care s-au câștigat miliarde în ciuda crizei. Cu cât au crescut în plină agitație mondială veniturile ...
Indiferent de starea economică, politică și socială a lumii, o industrie prosperă și a ajuns la venituri greu de imaginat. ...
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Compania Naţională ,,Poşta Română" a venit cu precizări cu privire la incidentul petrecut în dimineaţa zilei de 31 ...
Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările – primar sector 4
Planșeul Unirii: Pe 10 iunie încep lucrările – primar sector 4
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că ...