Grecia: Parlamentul a adoptat reformele prealabile planului de ajutorare. Tsipras a avut nevoie de sprijinul opoziţiei

Parlamentul grec a adoptat în cursul nopţii de miercuri spre joi o serie de reforme dure cerute de creditorii Atenei în prealabil la un nou plan de ajutorare, în pofida unor defecţiuni remarcabile din tabăra premierului Alexis Tsipras, scrie AFP. Tsipras a avut nevoie şi de ajutorul opoziţiei.
Economica.net - joi, 16 iul. 2015, 04:01
Grecia: Parlamentul a adoptat reformele prealabile planului de ajutorare. Tsipras a avut nevoie de sprijinul opoziţiei

Potrivit unui prim calcul, 229 de deputaţi au validat textul, şase s-au abţinut, iar 64, printre care fostul ministru de finanţe Yanis Varoufakis şi preşedinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, au votat împotriva acestor măsuri care se referă în special la majorarea TVA şi o reformă a sistemului de pensii, scrie Agerpres.

Tsipras obţine adoptarea exigenţelor impuse de creditori, cu sprijinul opoziţiei

Premierul grec, Alexis Tsipras, a reuşit în cursul nopţii de miercuri spre joi să facă adoptate în parlament primele reforme cerute de creditori în vederea unui nou plan de ajutorare, dar a avut nevoie de opoziţie pentru a-şi atinge scopul, comentează AFP.

Aceste măsuri, referitoare în special la majorarea TVA, sistemul de pensii şi la adoptarea unei reguli de aur bugetare, au fost sprijinite de 229 de deputaţi, în timp ce 64 au votat împotrivă, iar şase s-au abţinut.

Dacă partidul dreptei suveraniste ANEL, care se află la guvernare alături de stânga radicală Syriza condusă de Alexis Tsipras, l-a susţinut pe acesta cu cei 12 deputaţi ai săi, în tabăra premierului s-au înregistrat dezertări importante.

Astfel, 39 de deputaţi s-au revoltat: 32 au votat împotrivă, ca fostul ministru de finanţe Yanis Varoufakis şi preşedinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, şase s-au abţinut, iar unul a fost absent.

Aceasta înseamnă că prim-ministrul a pierdut majoritatea parlamentară (Syiriza şi ANEL au împreună 162 de mandate din totalul de 300 ale parlamentului elen), însă fără să tragă imediat consecinţe.

Dezbaterea a început în jurul orei locale 21.00 (18.00 GMT), în timp ce în exterior aveau loc incidente violente între mai mulţi tineri mascaţi şi poliţie.

Sticle incendiare aruncate, mobilier urban distrus, vitrine sparte au dus la împrăştierea unei manifestaţii de aproape 12.000 de opozanţi ai reformelor, după o zi marcată de prima grevă a funcţionarilor de la preluarea puterii de către Syriza.

Mai mulţi poliţişti şi doi fotoreporteri ai agenţiei France Presse au fost răniţi uşor în aceste incidente, iar peste 40 de tineri au fost arestaţi.

Votul de joi, desfăşurat la o oră după limita de la miezul nopţii impusă de creditori, este prima etapă a unui parcurs dureros fixat Atenei luni dimineaţă de UE şi FMI, cu scopul de a spera la al treilea plan de ajutorare în valoare de peste 80 de miliarde de euro.

Este de remarcat că Alexis Tsipras şi partizanii săi, susţinând ferm votul da, nu au supralicitat proiectul.

‘Luni dimineaţă la ora 09.30 (momentul semnării) a fost cel mai rău moment din viaţa mea’, a declarat astfel noul ministru de finanţe, Euclid Tsakalotos.

La rândul său, Alexis Tsipras a apreciat că acordul prevăzut, în special pentru că oferă o vizibilitate pe trei ani, este mai bun decât cel pe care grecii l-au respins cu peste 61% la referendumul de la 5 iulie, care se referea numai la cinci luni.

Prim-ministrul a admis că ‘dezaprobă acordul în numeroase puncte’. ‘Era însă ori acesta, ori un faliment dezorganizat’, a atras el atenţia.

În cursul zilei, ministrul adjunct de finanţe Nadia Valavani şi-a prezentat demisia.

Cât despre fostul ministru de finanţe Yanis Varoufakis, care nu a luat cuvântul în plenul parlamentului, el a comparat acordul cu ‘un nou Tratat de la Versailles’ şi l-a criticat pe blogul personal, în întregime subliniat cu roşu, îndemnându-i pe internauţi: ‘Citiţi şi plângeţi!’.

O altă personalitate care a votat nu, ministrul energiei Panagiotis Lafazanis a dat asigurări, la rândul său, că Syriza, unde este liderul facţiunii de stânga, continuă ‘unită şi va susţine mereu cu fermitate guvernul’.

În locul premierului, a spus el, ‘aş continua să guvernez şi să aplic programul nostru’.

Preşedintele interimar al principalului partid de opoziţie Noua Democraţie, Evangelos Meimarakis, a ţinut să menţioneze în discursul său că nu va cere nimic în schimbul votului deputaţilor săi şi a dat asigurări că după vot nu va introduce o moţiune de cenzură.

Actuala fărâmiţare a opoziţiei elene i-ar putea permite lui Alexis Tsipras să scape fără prea multe pierderi după acest vot câştigat fără susţinerea în întregime din partea Syriza. Un sondaj apărut marţi arăta că şi în cazul unei remanieri a coaliţiei, 68% dintre greci doresc ca el să rămână în fruntea guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...