Grecia prelungeşte lockdown-ul cu încă o săptămână, până la 14 decembrie
„Restricţiile actuale se prelungesc până la 14 decembrie”, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, potrivit căruia „povara epidemiologică rămâne ridicată”.
Grecia a rezistat primului val al pandemiei cu o rată a mortalităţii relativ scăzută comparativ cu vecinii săi europeni. Însă, odată cu al doilea val, Grecia se confruntă cu zeci de morţi de zi de mai multe săptămâni.
Până în prezent, peste 2.600 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19, dintre care 90 miercuri, şi peste 600 de pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă. Aproape 2.200 de noi infectări au fost înregistrate miercuri.
Impus la 7 noiembrie, lockdown-ul general din Grecia, dublat de o interdicţie de călătorie pe timp de noapte la Atena şi Salonic, a mai fost deja prelungit o dată cu o săptămână, până la 7 decembrie.