Grecia prelungeşte termenul limită până la care pot fi depuse oferte pentru operatorul reţelei de gazoducte

Economica.net
24 07. 2017
gaze_678594865940_17563200

În conformitate cu acordul convenit cu creditorii internaţionali, Grecia caută un cumpărător pentru un pachet de 66% din acţiunile DESFA. Aceasta este a doua încercarea de vânzare a DESFA, după ce un acord anterior cu compania SOCAR din Azerbaidjan a eşuat din cauza unor neînţelegeri legate de tariful gazelor naturale.

Iniţial, autorităţile de la Atena au stabilit data de 24 iulie drept termen limită până la care potenţialii investitori la DESFA trebuie să îşi exprime interesul pentru operator. TAIPED a informat însă că boardul său director a decis să prelungească termenul limită la cererea unui potenţial investitor.

Luna trecută, ministrul elen al Energiei, George Stathakis declara că autorităţile de la Atena se aşteaptă ca potenţialii investitori să ofere cel puţin 400 milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni la DESFA.

Agenţia de privatizare din Grecia, HRADF, deţine 65% din acţiunile DESFA, iar restul acţiunilor sunt deţinute de compania de rafinare Hellenic Petroleum.

La finele anului trecut, presa elenă a informat că operatorul reţelei de transport a gazelor naturale din România, Transgaz, şi-a manifestat interesul pentru preluarea unui pachet de 66% din acţiunile companiei care gestionează reţeaua de gazoducte din Grecia. Citând surse din apropierea discuţiilor, Kathimerini susţinea că oficialii Transgaz au vizitat la acea dată sediul companiei Hellenic Petroleum, unul dintre coproprietarii DESFA, şi, de asemenea, au avut discuţii şi cu ministrul elen al Energiei, Giorgos Stathakis.