Grecia: Premierul Tsipras anunţă măsuri sociale în plină negociere cu creditorii

Economica.net
09 12. 2016
tsipras_6787654_49781400

Într-un mesaj televizat, şeful guvernului de stânga a anunţat restabilirea celei de-a 13-a indemnizaţii anuale, suprimată în cadrul măsurilor de austeritate precedente, care se adaugă pensiilor minime.

El a cifrat la 617 milioane de euro costul măsurilor de care urmează să beneficieze – potrivit lui – 1,6 milion de pensionari care au pensii lunare sub 850 de euro.

Guvernul va amâna, de asemenea, ‘atât timp cât durează criza refugiaţilor’, creşterea – convenită cu creditorii – a TVA -ului pe insulele din estul Mării Egee, unde se află în prezent peste 16.000 de migranţi şi refugiaţi, a adăugat el.

Acest anunţ intervine în ziua în care are loc o grevă generală împotriva continuării regimului de austeritate, iar discuţiile între Atena şi creditorii ţării se tergiversează cu privire la menţinerea Greciei sub perfuzie financiară şi măsuri de reeşalonare a plăţii datoriei, ca efect al divergenţelor între zona euro, condusă de Berlin, şi FMI.

‘A venit timpul ca Europa să recunoască că Grecia suportă povara întregii Europe, atât în criza refugiaţilor, cât şi în criza economică’, a lansat Tsipras, subliniind că aceste măsuri – devenite posibile, potrivit lui, în urma unui excedent bugetar primar superior obiectivului propus pentru 2016 – nu încalcă acordul încheiat în iulie 2013 cu UE şi FMI în schimbul unui al treilea plan de împrumut ţării sale.

‘Ne vom respecta integral acordul cu creditorii, dar vom apăra cu toate forţele coeziunea noastră socială’, a afirmat el.

Totodată, guvernul grec – în netă scădere a popularităţii în sondaje – a declarat că refuză să înăsprească şi să prelungească regimul de austeritate pe care unii dintre partenerii săi – cu Germania în frunte – continuă să le ceară Greciei.