Grecia: Premierul Tsipras îşi exprimă încrederea într-un acord definitiv cu creditorii

Premierul grec Alexis Tsipras, care a făcut miercuri declaraţii pentru prima dată de la încheierea negocierilor tehnice privind al treilea plan de ajutor pentru Grecia, şi-a declarat încrederea în încheierea definitivă a unui acord, prezicând eşecul celor care ar fi avut 'un plan ascuns' împotriva Greciei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 12 aug. 2015, 14:18
Grecia: Premierul Tsipras îşi exprimă încrederea într-un acord definitiv cu creditorii

Tsipras a indicat că rămâne încrezător în încheierea unui acord şi că este pregătit să pună capăt incertitudinii economice din ţară, prezicând un eşec al celor care ‘ar fi avut un plan ascuns pentru a reamenaja zona euro folosindu-se de Grecia’.

În timp ce optimismul este cvasi-general printre creditori, existând speranţa că acordul va fi acceptat foarte repede la nivel politic, unele ţări, precum Germania sau Finlanda, par să fie reticente.

Textul acordului dintre guvernul grec şi creditorii asupra unui al treilea plan de ajutor pentru ţară în schimbul unor ajustări bugetare şi reforme a fost depus la parlament în noaptea de marţi spre miercuri în vederea ratificării de către deputaţi, a anunţat site-ul parlamentului elen.

Proiectul de lege de circa 400 de pagini intitulat ‘Ratificarea proiectului convenţiei de finanţare prin Mecanismul european de stabilitate şi reformelor pentru punerea în aplicare a acordului de finanţare’ a fost postat pe site-ul parlamentului. Marţi după-amiază, prim-ministrul grec Alexis Tsipras a cerut preşedintei parlamentului să convoace deputaţii pentru un vot în sesiune plenară joi, aminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Ce faci cu ambalajele SGR  când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
Ce faci cu ambalajele SGR când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
În situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, comercianții au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode......
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Veste mult așteptată! Au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud, informează duminică ...
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Lanțul de retail HalfPrice, cel mai nou brand al grupului CCC, care vinde articole de marcă la preţuri accesibile, va ...
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Dolarul pierde teren pe fondul incertitudinilor induse de noua administrație Trump, susține o analiză iBanFirst. Perspectivele ...