Grecia: Premierul Tsipras merge în Rusia, joi şi vineri, însoţit de mai mulţi miniştri

Economica.net
18 06. 2015
alexis_tsipras_98671000

Potrivit programului anunţat la Atena miercuri seară, Alexis Tsipras va sosi joi la prânz la Sankt Petersburg (nord-vest), unde are loc Forumul economic internaţional. El va fi însoţit de ministrul economiei, Giorgos Stathakis, ministrul energiei, Panagiotis Lafazanis, viceministrul finanţelor Nadia Valavani, viceministrul apărării Costas Isichos, de purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Sakellaridis, precum şi de o serie şefi de companii elene, scrie Agerpres.

El va lua cuvântul în faţa Forumului vineri, imediat după Vladimir Putin, cu care se va întâlni în cursul după-amiezii.

Este a doua vizită efectuată de Alexis Tsipras în Rusia în mai puţin de două luni.

Una din mizele majore ale acestei vizite este posibila participare a Greciei la proiectul gazoductului Turkish Stream al gigantului rus Gazprom, care provoacă iritare în UE şi la Washington. Satele Unite şi-au manifestat explicit dezaprobarea în legătură cu apropierea dintre Atena şi Moscova pe această temă.

Una din specialiştii în problema Greciei din cadrul Departamentului de Stat, Amanda Sloat, se află miercuri şi joi la Atena, pentru a discuta cu oficialii eleni ‘o serie de chestiuni şi evoluţii în regiune’, diverse cum sunt ‘Ciprul, Ucraina, securitatea energetică, negocierile Greciei cu instituţiile creditoare şi eforturile internaţionale pentru a face faţă ameninţării reprezentate de armata islamică’.

Tot atâtea subiecte pentru care Statele Unite recunosc importanţa geostrategică a Greciei şi menţinerea ei în cadrul Uniunii Europene.

Atena aşteaptă cu disperare 7,2 miliarde de euro de la creditorii săi, în schimbul unor reforme pe care nu doreşte să le ducă pe toate la îndeplinire din cauza costurilor sociale. La sfârşitul lunii, Grecia va trebui să aleagă între plata pensiilor şi a salariilor bugetarilor şi achitarea unei scadenţe de 1,5 miliarde euro către FMI, dacă nu va obţine banii doriţi.

Intrarea în incapacitatea de plată ar putea antrena ieşirea din zona euro şi, în cel mai rău caz, şi din Uniunea Europeană.