Grecia primeşte un miliard de euro de la fondul de salvare al zonei euro

Economica.net
22 12. 2015
grecia_5678765_09586700

Este a treia plată realizată de ESM, după ce Parlamentul de la Atena a aprobat reorganizarea Fondului de privatizare şi revizuirea sectorului bancar, inclusiv modul în care sunt gestionate creditele neperformante.

În august, a fost aprobat cel de-al treilea plan de asistenţă pe trei ani acordat Greciei, în valoare de 86 miliarde de euro. Până acum, Grecia a primit 16 miliarde de euro, pe lângă cei zece miliarde de euro necesari pentru sprijinirea sectorului bancar.

‘Sper că va continua cooperarea reuşită cu partenerii eleni, astfel încât prima revizuire a programului ESM să poată fi finalizată la începutul anului viitor. Numai o finalizare cu succes a acestei revizuiri poate duce la discuţii privind atenuarea poverii datoriei Greciei’, a afirmat preşedintele Mecanismului European de Stabilitate, Klaus Regling.

Înfiinţat în 2012 ca răspuns la criza financiară globală, Mecanismul European de Stabilitate urmează să înlocuiască în timp Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), care, în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane, a emis obligaţiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care se confrunta cu dificultăţi financiare.