Grecia relaxează controalele asupra mişcărilor de capital şi majorează sumele care pot fi retrase din cont
Autorităţile din Grecia au introdus pentru prima dată restricţii asupra mişcărilor de capital în luna iunie 2015, pentru a pune capăt unor ieşiri masive de fonduri din bănci în momentul maxim al crizei datoriilor, criză care a dus la cel de-al treilea acord de asistenţă financiară convenit de Grecia cu creditorii internaţionali după 2010. În vara lui 2015, Guvernul grec a obligat băncile autohtone să îşi închidă porţile timp de aproape 20 de zile şi să limiteze retragerile de fonduri la doar 60 de euro pe zi, în ideea de a evita un colaps al sistemului bancar elen.
Ca parte a măsurilor de atenuare a restricţiilor asupra mişcărilor de capital, Ministerul de Finanţe a anunţat că de la 1 iulie băncile vor avea permisiunea să accepte comenzile clienţilor pentru transferuri peste hotare a unor sume de până la 4.000 euro, de două ori pe lună.
Noile reglementări majorează de la 20.000 la 40.000 de euro limita sumelor care pot fi trimise zilnic în străinătate de entităţile legale, ca parte a tranzacţiilor lor de afaceri
‘Decizia este încă un pas pe calea relaxării depline a a restricţiilor asupra mişcărilor de capital’, se arată în comunicatul Ministerul elen de Finanţe.
Analiştii sunt de părere că, prin relaxarea controalelor asupra mişcărilor de capital, Guvernul grec vrea să demonstreze că este optimist cu privire la evoluţia economiei şi totodată să dea un vot de încredere sistemului bancar.