Grecia se aşteaptă la un record de 27 de milioane de turişti în acest an

Economica.net
17 05. 2016
11371-zakynthos-greece-1920x1080-beach-wallpaper_00585600

În ciuda continuării măsurilor de austeritate şi a fluxurilor de imigranţi, Grecia speră să înregistreze anul acesta mai mulţi vizitatori străini decât în 2015.

’27 de milioane este o ţintă majoră – este o piatră de hotar. Există estimări că numărul turiştilor străini ar putea fi chiar mai ridicat, undeva la 27,5 milioane’, le-a declarat jurnaliştilor Lefteris Kretsos, aflat la New York.

Acesta a adăugat că turiştii vor veni în Grecia pe fondul instabilităţii existente în alte state mediteraneene.

Grecia a demonstrat o performanţă impresionantă în majorarea veniturilor publice, a exporturilor şi în atragerea de fonduri europene, de la cel mai recent pachet de asistenţă financiară, semnat în iulie, a explicat Kretsos.

Acesta a apreciat: ‘ Pentru prima dată din 2010, credem că am depăşit într-adevăr perioada cea mai dificilă şi ne îndreptăm spre o nouă eră de stabilitate politică şi economică’.

Grecia se bazează pe monumentele istorice şi plajele sale pentru relansarea economică. Sectorul turismului este principala sursă de venit a Greciei, fiind responsabil pentru 17% din PIB şi angajând 20% din populaţie.