Grecia şi creditorii au ajuns la un acord asupra cadrului bugetar

Grecia şi creditorii ei au ajuns la un acord asupra obiectivelor bugetare ale ţării între acest an şi 2018, a anunţat în noaptea de luni spre marţi o sursă guvernamentală, informează Reuters şi AFP.
Economica.net - mar, 11 aug. 2015, 03:37
Grecia şi creditorii au ajuns la un acord asupra cadrului bugetar

În 2015, s-a convenit că Grecia va avea un deficit primar (sold din buget excluzând plata datoriilor) de 0,25% din PIB, înaintea unui excedent primar de 0,5% din PIB în 2016, 1,75% în 2017 şi 3,5% în 2018, potrivit acestei surse.

‘Ţintele pentru cadrul bugetar au fost finalizate’, a declarat responsabilul elen pe marginea discuţiilor în curs de desfăşurare între oficiali guvernamentali greci şi reprezentanţi ai creditorilor internaţionali la Atena.

‘S-a convenit de asemenea că vor fi introduse noi măsuri în 2015 şi 2016’, a adăugat el.

Grecia discută termenii unui nou plan de salvare de până la 86 miliarde de euro. Ţara este nerăbdătoare să încheie un acord înainte de rambursarea unei datorii la BCE, scadentă la 20 august, aminteşte Reuters.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...