Grecia: Socialiştii şi conservatorii, lipsiţi de majoritate confom rezultatelor aproape finale

Cele două partide proausteritate şi proeuropene din Grecia, Pasok (socialist) şi Noua Democraţie (dreapta), care guvernează împreună de la sfârşitul lui 2011, au înregistrat rezultate dezastruoase duminică, obţinând 32,4 la sută din voturi la legislative, relatează AFP.
Economica.net - lun, 07 mai 2012, 04:41
Grecia: Socialiştii şi conservatorii, lipsiţi de majoritate confom rezultatelor aproape finale

Aceste cifre, prezentate de Ministerul de Interne după numărarea a 95 la sută din voturi, confirmă eşecul celor două partide care reuneau 77,4 la sută din voturi la alegerile legislative din 2009, şi care obţin acum doar 150 de mandate în Parlament, sub numărul de 151 de mandate necesar pentru a deţine majoritatea absolută.

Acest rezultat face foarte dificilă formarea unui Guvern de coaliţie de către cele două partide, pentru a continua politica de rigoare dictată de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Incertitudinea privind posibilitatea de a forma un Guvern era perceptibilă pe pieţele asiatice încă de la deschiderea acestora luni dimineaţă, bursa din Hong Kong începând şedinţa în scădere cu 2,08 procente. La Tokyo, bursa a deschis de asemenea în scădere cu 2,63 la sută, din cauza incertitudinilor privind menţinerea austerităţii.

La Tokyo, euro a scăzut la cel mai redus nivel după trei ani, investitorii fiind îngrijoraţi de încetarea politicilor de austeritate din Europa, după alegerea socialistului Francois Hollande la preşedinţia Franţei şi dezastrul suferit de partidele proausteritate din Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Fitch referitor la îmbunătățirea indicatorilor financiari
Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Fitch referitor la îmbunătățirea indicatorilor financiari
Premierul Ilie Bolojan a avut, miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentanţii Agenţiei internaţionale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare......
Companiile de asigurări din România au achitat în primele trei luni din 2025 despăgubiri cu 20% mai mari în baza polițelor facultative pentru locuințe
Companiile de asigurări din România au achitat în primele trei luni din 2025 despăgubiri cu 20% mai mari în baza polițelor ...
În primele trei luni ale acestui an, companiile de asigurări din România au achitat despăgubiri pentru locuințele afectate ...
Anunț important pentru economia României. MSCI recunoaște piața de capital din România ca Piață de Frontieră Avansată
Anunț important pentru economia României. MSCI recunoaște piața de capital din România ca Piață de Frontieră Avansată
MSCI, unul dintre cei mai mari furnizori globali de indici, a anunțat pe 19 iunie clasificarea pieței de capital din România ...
Conflict între actualul și fostul șef al ANPC. Piedone l-a mutat pe Horia Constantinescu de la conducerea CJPC Contanta la conducerea CPJC Ialomița. Ultimul denunță un atac direct la adresa sa
Conflict între actualul și fostul șef al ANPC. Piedone l-a mutat pe Horia Constantinescu de la conducerea CJPC Contanta ...
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, este mutat temporar, ...