Grecia speră la un acord până diseară
Acest punct de divergenţă priveşte „scăderea pensiilor”, a precizat o sursă guvernamentală pentru AFP după reuniune, care a durat opt ore şi care „continua” între premierul Lucas Papademos şi şefii delegaţiei „troikăi” creditorilor UE, BCE şi FMI, „cu scopul de a încheia un acord înaintea reuniunii Eurogrupului”, prevăzută joi seara la Bruxelles.
Grecia negociază cu creditorii privaţi ştergerea a 100 miliarde de euro din datoria totală a ţării de 350 miliarde de euro. Potrivit presei elene, creditorii privaţi ar fi acceptat, într-un final, să primească un randament mai mic de 4% pentru noile obligaţiuni emise de guvernul grec. Iniţial, ei cereau peste 4%.